Donează
Ce legătură este între criza gazelor din 2009 din Ucraina, NordStream și criza de acum? Am văzut prea multe în atâția zeci de ani de presă ca să decuplez trecutul de prezent. Experții spun că prețul gazelor a sărit în aer pentru că rezervele europene erau aproape de zero în pragul iernii, că a crescut cererea de pe piața din Asia, că s-a repus economia în mișcare după primul an de pandemie, că a fost consumul mai mare din cauza unei ierni mai reci. Adevărat, dar pe ruși n-ai cum să-i scoți din ecuație. Cred că și cel mai neinstruit cetățean european știe că țara lui, care e în Uniunea Europeană, depinde într-o proporție semnificativă, direct sau indirect, de gazul rusesc. Asta m-a dus cu gândul la criza din 2009, când în toiul iernii, în ianuarie, Rusia oprea livrările spre Europa via Ucraina. Gazprom invoca atunci neplata datoriilor, acuza Kievul că fură gaze și voia un nou preț, de 250 de dolari pe mia de metri cubi. E o manevră practicată frecvent de ruși, dar cea din 2009 a durat cam 20 de zile, timp în care rezervele energetice ale țărilor din Europa centrală și Balcani se epuizaseră. Ai spune că scopul acțiunii rușilor era obținerea unui preț mai bun și, desigur, strângerea mâinii ucrainene în ușă.
O telegramă trimisă de ambasada SUA la Moscova în noiembrie 2008, când așa numitul război al gazului se afla încă în faza amenințărilor cu suspendarea livrărilor de gaze, arată că de fapt, decizia rușilor viza și obținerea aprobărilor necesare pentru declanșarea proiectelor NordStream și SouthStream. Ambele, excludeau Ucraina din traseul gazoductelor. Documentul a fost publicat de Wikileaks. O telegramă similară îl citează pe ministrul ucrainean al apărării din 2009 Iuri Iehanurov care îi explică ambasadorului american la Kiev de atunci că Rusia vrea să dețină monopolul asupra livrărilor de gaz în Europa.
În numele securității energetice au creat rușii acest proiect al gazoductului care trece pe sub Marea Baltică, primit cu reticență de la bun început de europenii care nu au reușit să ducă până la capăt proiectul Nabucco – gazoductul ce ar fi trebuit să aducă, via Turcia, gaze din regiunea Caspicii și chiar din Asia Centrală, pe un traseu care ocolea Rusia și includea Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Proiectul a murit însă în fașă și, în schimb, au apărut alte variante de conducte care mențin Rusia ca furnizor.
Planul lui Vladimir Putin, care în toată această perioadă a fost când premier, când președinte, are două obiective clare: scoaterea Ucrainei de pe piața gazelor și, prin urmare, reducerea la tăcere a oricărui regim de la Kiev și destabilizarea Uniunii Europene prin crize succesive ale gazelor.
Înainte de summitul din luna octombrie de la Bruxelles, centrat pe criza energetică, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spunea că din moment ce blocul comunitar importă 90 la sută din gazul consumat, în mare parte din Rusia, rivalul strategic, cum l-a numit Von der Leyen, e clar că Europa e vulnerabilă. Șefa Comisiei Europene nu spune nimic nou. Nou este însă contextul în care o spune.
Nu mai departe de această vară, Comisia a adoptat așa numitul Pact Verde care prevede ca până în 2050 să se ajungă la zero emisii nete de gaze cu efect de seră. Așa că acest moment este crucial pentru Rusia, ale cărei exporturi de gaze spre bătrânul continent reprezintă în momentul de față pe 70 la sută din vânzări, în timp ce pentru Uniunea Europeană 43 la sută din întreg consumul este asigurat de gazele rusești. Este crucial și pentru Uniune să nu cedeze în fața șantajului rus și să accelereze tranziția spre energia curată care, în cele din urmă se va ieftini.
Dacă în anii trecuți, când rușii s-au tot jucat cu vana de gaz punând presiune pe o Uniune Europeană care părea că-și caută prin ceață ieșirea la mal, de data aceasta scutul european e mai robust. În primul rând fosta Comisie Europeană a impus achiziționarea gazului de pe piețele spot punând capăt legării statelor europene de Rusia prin contracte de lungă durată. Și asta îl scoate din minți pe Vladimir Putin, care susține că țara și-a respectat angajamentele față de partenerii săi, prin partener înțelegându-se state ca Ungaria, de exemplu, care a încheiat recent un contract pe 15 ani cu Rusia. Și așa se explică de ce Uniunea reproșează Rusiei că nu a completat rezervele de gaz și nu a suplimentat livrările de gaz cum o făcea în anii precedenți.
Ce urmărește, de fapt, Vladimir Putin prin contestarea contractelor pe termen scurt? La 14 iulie, Comisia Europeană a adoptat o serie de propuneri menite să adapteze politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor și fiscalității, pentru a reduce cu cel puțin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră, față de nivelurile din 1990. Asta pentru a trece la pasul următor. Aritmetica ne arată că orice contract încheiat în momentul de față pe o perioadă de 15 ani, așa cum a făcut Ungaria, ar duce la întârzierea punerii în practică a Planului Verde. Cu alte cuvinte, Planul Verde ar aduce pierderi serioase Rusiei în acest sector, pe de o parte, și o diminuare consistentă a posibilităților de a mai face jocuri politice pe continent, pe de alta.
Dar liderul de la Kremlin mai are o durere despre care a vorbit clar și răspicat la Săptămâna energiei: gazoductul NordStream 2 pe care Vladimir Putin îl prezintă acum ca pe soluția salvatoare a ieșirii din criza energetică. Odată pus în funcțiune, prin gazoduct ar urma să treacă anual cam 55 de miliarde de metri cubi de gaz direct în Germania. Numai că NordStream 2, deși terminat luna trecută și intrat în probe, încă nu are avizele de funcționare din partea Agenției germane pentru energie. La Berlin, guvernul se naște greu, iar din viitoarea coaliție vor face parte verzii care s-au exprimat de nenumărate ori împotriva proiectului.
Agenția germană pentru reglementarea energiei a luat legătura cu reprezentanții consorțiului Nordstream 2 de la care așteaptă dovezi că sunt respectate criteriile impuse de Germania și UE. Fără certificatul emis de Bundesnetzagentur, uriașul gazoduct, terminat de luna trecută nu poate livra nici un centimetru cub de gaz. Termenul până la care agenția germană trebuie să se pronunțe este 8 ianuarie 2022. Dar mai e nevoie și de aprobarea Comisiei Europene.
Poate Gazprom să ignore regulile europene și să dea drumul la instalație? Agenția federală pentru energie nu-i poate interzice funcționarea, dar poate amenda usturător operatorul, în cazul de față Gazprom. Iar avizele de funcționare conforme cu Directiva europeană a gazului sunt obligatorii. Cu alte cuvinte, gazoductul nu poate fi utilizat doar de un operator, în cazul de față Gazprom. Prin urmare, conform reglementărilor europene, Berlinul și Bruxelles-ul vor trebui să hotărască împreună cât din capacitatea NordStream 2 îi va reveni Gazpromului.
În două luni câte au mai rămas până la o decizie a Bundesnetzagentur , multe se pot întâmpla, dar un lucru e cert, de la ruși vine frigul!
