Bulgaria a devanit o rută principală pentru refugiații care vor să ajungă în Uniunea Europeană.
„Autoritățile judiciare române sunt responsabile de investigațiile la fața locului” – au precizat procurorii de la Paris.
Judecătorii CEDO „consideră că este esențial ca România să depună eforturi pentru a-și aduce legislația și practica în conformitate cu concluziile la care a ajuns Curtea în această hotărâre și cu jurisprudența relevantă”.
Aprope trei sferturi dintre români, 74%, spun că țara lor ar trebui să primească, în continuare, refugiaţi din Ucraina, dacă va fi nevoie.
În ultimele zile, Rusia a ordonat civililor să plece din Herson în zone controlate de forțele sale, în așteptarea unui contraatac ucrainean, pregătit de săptămâni în șir.
Succesorul său democrat, Joe Biden, i-a îndemnat pe americani să „apere democrația”, despre care a spus că e în pericol.
Șeful bisericii catolice intervine după ce noul guvern de dreapta de la Roma a spus că Italia nu poate primi pe toată lumea.
Scandalul ascultărilor ilegale din Grecia cunoaște o nouă răbufnire odată cu publicarea unei liste cu victime ale spionajului electronic.
Republicanii, favoriți să preia controlul Congresului au depus deja un val de contestații în statele în care rezultatul se anunță pe muchie de cuțit.
Magnatul Evgheni Prigojin tocmai a deschis un sediu oficial pentru armata sa de mercenari, pe care a creat-o ca să lupte în Ucraina.
„Mulțumim partenerilor noștri: Norvegia, Spania și Statele Unite" - a scris ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov.
În urmă cu doar o săptămână, premierul armean, Nikol Paşinian, și președintele azer, Ilham Aliev, au promis că trupele lor „nu vor folosi forța”.
Ea s-ar fi numit pe sine manager al unui proiect cu fonduri europene, din care a obţinut un folos material.
A intrat în partid la 16 ani și în Parlamentul European la 24.
Sârbii spun că noile plăcuțe kosovare ar fi un semn de recunoaștere a independenței provinciei.
Turcia a blocat până acum aderarea Suediei și Finlandei, pe motiv că protejează organizații teroriste.
În timp ce războiul sufocă Europa, mica țară din estul Mării Negre se bucură de o dezvoltare neașteptată.
Statul Major ucrainean afirmă că rușii continuă să bombardeze clădiri civile și infrastructura critică a țării.
Ucrainenii au fost nevoiți să reducă drastic consumul după ce rachetele rusești le-au devastat rețeaua energetică.
Kievul și aliații săi occidentali acuză Moscova de mai multă vreme că folosește drone iraniene pentru a bombarda populația Ucrainei.
Ministerul Apărării de la Oslo a precizat că livrările vor avea loc în 2023 și 2024, după modernizarea aeronavelor.
În zonă se învârt personaje în uniforme de camuflaj.
România, care are o economie de șase ori mai mare, identifică în jur de șase mii de cazuri de muncă nedeclarată pe an – declară ministrul Muncii în Guvernul de la Chișinău, Marcel Spătari.
Potrivit serviciilor de urgență, focul s-a extins pe o suprafață de 3.500 de metri pătrați.
Condamnatul penal Adrian Severin și scandalagioaica Diana Șoșoacă au fost la recepția de la ambasadă.
Printre beneficiari ar fi Djibuti, Somalia și Sudan.
El mai pretinde că Moscova se luptă în Ucraina cu „naziști nebuni, dependenți de droguri”, susținuți de occidentali „cărora le curge salivă pe bărbie, din cauza degenerării.”
Potrivit presei, peste 30 de piloți au acceptat oferte tentante pentru a antrena forțele chineze.
Acesta e deranjat și de „ţiganizarea" secuimii şi a poporului maghiar.
Decizia a fost luată pe fondul relației tensionate dintre macedoneni și bulgari.
Există îngrijorări că schimbările politice din Europa și posibil din Statele Unite ar diminua consistența ajutorului occidental.
Confederația elvețiană s-a alăturat sancțiunilor europene impuse Rusiei, dar spune că implicarea în livrările de armament contravine neutralității sale proverbiale.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează