
La Senatul de la București a ajuns solicitarea Direcției Naționale Anticorupție privind ridicarea imunităţii parlamentare a fostului premier liberal Florin Cîţu, pentru ca acesta să poată să fie cercetat în dosarul achiziţiilor de doze de vaccin anti COVID-19 din timpul pandemiei. Radio România transmite că liderii PSD şi PNL au anunţat că parlamentarii celor două formaţiuni aflate la putere vor vota pentru ridicarea imunităţii senatorului Cîțu. Și USR, azi în opoziție, spune că va vota la fel. În același dosar, mai sunt acuzaţi de abuz în serviciu foştii miniştri USR ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, în cazul cărora preşedintele Klaus Iohannis e cel care trebuie să-şi dea acordul pentru ridicarea imunităţii. Secretarul de stat în ministerul Sănătăţii Andrei Baciu e acuzat de aceleași fapte ca şi cei doi miniştri, dar pentru el nu e nevoie de ridicarea imunităţii, pentru că nu beneficiază de această formă de protecţie. Potrivit procurorilor, Cîțu și foștii săi subalterni ar fi aprobat achiziţia unui număr mult mai mare de doze de vaccin decât erau necesare în România şi ar fi creat un prejudiciu de un miliard de euro.