Analize

Presa rusă independentă, despre militarii care fug de război și „propaganda de criză” de la Moscova

Oamenii trec pe lângă o instalație cu litera Z expusă ca parte a decorațiunilor pentru sărbătorile de Crăciun și Anul Nou la Moscova, Rusia, 20 decembrie 2022.
© EPA-EFE/MAXIM SHIPENKOV   |   Oamenii trec pe lângă o instalație cu litera Z expusă ca parte a decorațiunilor pentru sărbătorile de Crăciun și Anul Nou la Moscova, Rusia, 20 decembrie 2022.

Susține jurnalismul independent

Militari trimiși pe front în Ucraina încearcă să scape de război și armata, iar statul răspunde trimițându-i în judecată, scrie presa independentă acolo. Tot aceasta analizează și răspunsul propagandei Kremlinului la înfrângerile din Ucraina: s-a transformat într-o „propagandă de criză”.

MEDIAZONA: „Cargo-500”. Cum sunt judecați militarii ruși care nu vor să lupte în Ucraina pentru părăsirea unității

În Rusia crește numărul dosarelor penale deschise pentru părăsirea nejustificată a unității militare - este una din metodele de urmărire a militarilor care nu vor să lupte în Ucraina și pleacă de pe front în pofida amenințărilor comandanților. În general, sunt dosare împotriva militarilor înrolați pe bază de contract, care au refuzat să lupte încă din primăvară și vară, dar au apărut și primele condamnări pentru plecare neautorizată „în perioada mobilizării”, iar pedeapsa a fost înăsprită. Mediazona relatează cum au reușit să fugă de pe front unii militari, până la începerea mobilizării, și povestește istoria unui parașutist de 20 de ani din Pskov, care a fost în Bucea la începutul invaziei, iar în vară a fugit din Ucraina împreună cu colegii săi, fiind acum cercetat pentru părăsirea unității militare.

Parașutiștii părăsesc câmpul de luptă

Alexei a făcut serviciul militar obligatoriu la 19 ani, în unitatea de parașutiști Nr.74268 de lângă Pskov, iar în vara anului 2021 a semnat un contract cu Ministerul Apărării. Astfel a devenit artilerist în unitatea de parașutiști, iar pe 24 februarie 2022 s-a pomenit în avangarda invaziei în Ucraina. Peste trei zile deja se afla în Bucea. 

„Trăgeau în noi orășenii, care își apărau localitatea, nici măcar nu erau militari”, își amintește Alexei, care era caporal”. […]

„Înainte  de a părăsi Bucea, la sfârșitul lui martie, continuă el, militarii au minat ușile, spunând că va fi un cadou pentru ei”. Atunci aceasta nu l-a deranjat: „Nu-mi păsa”.

Alexei e scump la vorbe, răspunde sec, susține că e din cauza războiului împotriva căruia militează acum.

Primii săi colegi au refuzat să lupte la începutul lunii aprilie. Atunci, parașutiștilor li s-a dat un concediu de 10 zile pentru odihnă în Belgorod, apoi au fost anunțați că urmează să fie trimiși în regiunea Harkov. Potrivit lui Alexei, încă de atunci au fugit trei persoane din unitate, ca să scape de război. Cei care au rămas au stat două săptămâni în tranșee lângă Izium, apoi au fost dislocați în regiunea Donețk.

Militarul spune că a participat la asaltul a trei localități, la Berestovoe au fost cele mai grele lupte, iar din două batalioane, de 700-800 de persoane, într-o lună au rămas apți de luptă vreo două sute de oameni; ceilalți au fost răniți sau uciși. În timpul unui atac, povestește artileristul, proiectilul unui tun de 120 mm a explodat în țeavă, întregul echipaj a murit, patru persoane, prietenii lui. „Cel mai înfricoșător a fost atunci când un „Grad” a lovit întreaga poziție. Abia ce începusem să ne retragem, eram la doar 20 de metri”, a adăugat el.

Încă din primăvară și în vară, mulți militari cu contract au încercat să plece din Ucraina și să nu mai revină la război. Astfel a apărut o nouă denumire referitor la aceștia „Cargo-500”, prin analogie cu „Cargo-300” - răniții și „Cargo-200” - morții (codificare folosită în armata rusă, începând cu războiul din Afganistan, pentru desemnarea morților și răniților). Comandanții de stat major, spune Alexei, îi amenințau pe soldați cu dosare penale pentru refuzul de a lupta, însă ofițerii de pe front spuneau că soldații pot să scrie rapoarte de refuz pentru a participa la lupte.

Rapoartele, însă, nu ajutau la nimic pentru că nu erau semnate de comandanții de regiment. Se pare că aceștia pur și simplu le colectau; după retragerea armatei ruse din Izium a fost găsită o mapă cu zeci de astfel de rapoarte, în care militarii se plângeau de oboseală fizică și morală.

Zi de zi, își amintește caporalul, li se promitea că vor fi înlocuiți în curând. În luna iulie, după lupte, 40 de persoane au fost lăsate în concediu. La Popasna, oraș din regiunea Lugansk, câțiva soldați au decis să nu mai revină pe front. Printre ei era și Alexei.

Susține că el și alți vreo zece militari au predat armele, au primit actele de identitate, au mers singuri, cu transport de ocazie, spre granița cu Rusia, iar de acolo au ajuns în unitatea lor din regiunea Pskov. […] „Ne-au întrebat de ce am venit. Am spus că am predat armele și am venit înapoi. Au strigat la noi, ne întrebau cine ne-a lăsat? Nu știau ce să facă, ne țineau acolo pur și simplu”.

Peste câteva săptămâni, parașutiștii și-au adunat lucrurile și au plecat acasă.

Alexei și camarazii săi au reușit relativ ușor să revină de la război. Către mijlocul verii, cei care se sustrăgeau de la lupte au început să fie reținuți și aruncați la subsoluri sau în lagăre speciale. Militarii erau deținuți în locuri reci și întunecoase de pe teritoriile separatiste, cel mai probabil păziți de mercenarii din grupul Wagner. Acolo erau siliți să revină la război, fiind amenințați, iar cei mai rezistenți erau bătuți.

Un astfel de lagăr se afla în Perevalsk, localitate situată la 40 de km de Luhansk, prin care au trecut sute de așa-numiți „500”. În luna august, lagărul a fost desființat, consideră avocatul Maxim Grebeniuk, care reprezintă interesele celor ce refuză să lupte, după ce câteva persoane care au reușit să evadeze au ajuns în Rusia și au sesizat Procuratura militară și direcția militară de investigații a Comitetului de anchetă al Federației Ruse. De altfel, în noiembrie, lagărul a fost din nou deschis, dar acum acolo nu sunt deținuți militari cu contract, ci mobilizații care refuză să lupte. Unii dintre ei au fost torturați și chiar supuși unor execuții simulate, bănuind că ei ar fi povestit jurnaliștilor despre condițiile de acolo. […]

„În opinia mea, cuvântul anului ar trebui să fie „Cargo-500”, spune juristul Serghei Voinov. Pe unii îi reținea poliția, încerca să-i trimită înapoi, dar nu reușea, reveneau cu ajutorul unor taximetriști întreprinzători din Donețk, care îi treceau frontiera. Era important să ajungă în unitatea lor militară să scrie acolo raportul de demisie”.

După anunțarea mobilizării, demisia nu mai este posibilă: decretul lui Putin privind mobilizarea, pe care nimeni nu l-a anulat, le interzice în mod expres militarilor prin contract să își dea demisia.

Militarii pe bază de contract care nu mai vor la război, așa-numiții „Cargo-500”, au simțit imediat consecințele acestui decret. De exemplu, un grup reținut în regiunea Harkov, la granița cu Rusia, imediat după apariția decretului au fost trimiși înapoi pe front, amenințați cu dosare penale pentru dezertare.

Lui Alexei și camarazilor săi, care au plecat de pe câmpul de luptă la mijlocul verii, nu li s-au acceptat demisiile. După câteva săptămâni au plecat acasă, iar în septembrie, el a aflat că împotriva sa a fost inițiat un dosar penal pentru părăsirea fără permisiune a unității militare. […]

Mediazona a studiat deciziile judecătoriilor militare de garnizoană de la începutul anului 2022: din ianuarie și până la începutul lunii decembrie, în judecată au ajuns 948 de dosare privind părăsirea unității militare. Pe fundalul războiului, numărul acestora a crescut, mai ales începând din vară. […]

În instanțele de judecată au început să ajungă primele dosare privind sustragerea de la locul serviciului „în perioada mobilizării sau stării de război, pe timp de război, sau în situație de conflict militar, sau în timpul acțiunilor militare”. Mediazona a identificat 39 de astfel de cazuri, în 21 de regiuni ale Rusiei. 19 persoane sunt judecate în baza celui mai sever alineat 5 al articolului 337, CP, pentru părăsirea unității militare în timpul mobilizării și care presupune de la 5 la 10 ani de închisoare. […]

O instanță militară dintr-o regiune din Rusia a examinat dosarul parașutistului Alexei, judecat conform articolului vechi (n. de până la decretul de mobilizare). Acesta continuă să fie în serviciul militar activ: „Se zvonește că voi fi nevoit să merg să continui executarea contractului militar”. […]

RIDDLE: Propaganda de criză

Riddle constată apariția unui nou gen de comunicare autoritară

Începând cu luna februarie 2022, autoritățile ruse au inițiat o campanie informațională de amploare cu scopul de a justifica războiul împotriva Ucrainei și pentru neutralizarea unor posibile revolte. Pe lângă menținerea legitimității puterii pe fundalul înrăutățirii nivelului de viață a populației din Rusia, propaganda a diminuat metodic valoarea vieții umane de ambele părți ale conflictului.

Pe de o parte, propaganda continuă să justifice uciderea populației civile din tabăra „inamicului”, pe de altă parte explică inevitabilitatea pierderilor proprii. De asemenea, campania informațională rusă a creat o imagine simplificată a lumii, care răspunde la orice întrebare dificilă. Tendința de simplificare crește în situații de criză, atunci când propaganda devine un instrument de terapie informațională în masă.

Chiar de la începutul agresiunii din februarie propaganda rusă a avut un „călcâi al lui Ahile”: relatând despre război, presa rusă de stat i-a creat publicului așteptarea unei victorii rapide. Cu cât mai mult se prelungeau  acțiunile militare, cu atât mai dificilă devenea construirea unei „imagini a victoriei”. Mai cu seamă că reușitele armatei ucrainene, loviturile asupra unor ținte cu valoare simbolică, fie crucișătorul „Moskva”, fie podul din Crimeea. Imposibilitatea obținerii victoriei se poate solda cu frustrare și emoții negative crescânde, iar pierderea controlului asupra acestor emoții poate afecta sistemul politic pe interior.

Lipsa imaginii victoriei și a perspectivei clare de atingere a acesteia subminează, de asemenea,  fundamentul securității ontologice, esențială pentru menţinerea legitimităţii politice interne a agresorului. Pentru a explica de ce victoria nu a fost rapidă și simplă, propagandiștii ruși au fost nevoiți să revadă nu doar imaginea inamicului, dar și să schimbe narativele conflictului. Acum se vorbește nu despre un război cu Ucraina, ci despre o luptă existențială pentru supraviețuire împotriva „Occidentului colectiv”.

Dar și această adaptare a narațiunilor s-a dovedit a fi insuficientă, mai ales în contextul succeselor ofensivelor ucrainene în Harkov, apoi în Herson. Disonanța dintre proporțiile crizei reale  și imaginea desenată de propagandă pentru auditoriul rus a atins punctul în care sarcinile politice nu mai puteau fi rezolvate cu metodele informaționale folosite anterior. Aceste evenimente au provocat o criză a propagandei ca gen de comunicare. Pentru prima dată de la începutul războiului, propagandiștii Kremlinului au fost nevoiți să iasă din limitele metodologiei propagandei pe câmpul comunicării de criză.

De la propagandă la comunicarea de criză

Propaganda și comunicarea de criză sunt două genuri diferite de construire a realității simbolice prin influențare informațională. Propaganda reprezintă o manipulare informațională a opiniei publice pentru atingerea modelului dorit de comportament din partea auditoriului țintă. Comunicarea de criză este o reacție la un eveniment negativ neașteptat care ar putea deteriora reputația celor ce pot fi percepuți ca vinovați de criză. Într-un mediu autoritar, una dintre sarcinile de bază ale comunicării de criză este distanțarea liderului de criză. […]

Între retragerea din Harkov și plecarea armatei ruse din Herson, am văzut cum presa loială Kremlinului năștea în chinuri un nou gen mediatic care încerca să găsească un compromis între sarcinile propagandistice și necesitatea de a minimiza riscurile politice legate de criză: propaganda de criză.

Propaganda de criză în acțiune: de la Izium până la Herson

Primul semnal îngrijorător pentru propaganda rusă a fost „operațiunea de ridicare a taberei și retragere a trupelor din Izium-Balakleisk pe teritoriul DNR”. Sursa principală a criticilor au fost așa-numiții corespondenți de război și o parte din canalele de Telegram pro Kremlin dedicate tematicii războiului. Și unii și alții au fost anterior loiali puterii și conducerii militare, însă în contextul retragerii și-au schimbat retorica. Au apărut critici severe, inclusiv la adresa funcționarilor militari de rang înalt și a conducerii politice a țării. O parte din elitele politice au încercat să folosească situația în interesele proprii. De exemplu, Ramzan Kadîrov a adus acuze unor generali. […]

Cea mai simplă cale de reflectare a crizei a fost căutarea vinovaților. Probabil, Kremlinul nu a reușit să pregătească o strategie de comunicare eficientă pentru a explica ceea ce s-a întâmplat, iar cea mai simplă soluție pentru a controla situația a devenit recursul la amenințări și represiuni. Procuratura a anunțat că va investiga canalele de Telegram și corespondenții de război, dând de înțeles că relatările critice din Harkov pot fi interpretate ca răspândirea știrilor false și discreditarea armatei ruse. […]

Amploarea evenimentelor legate de retragerea din Herson nu lăsa posibilitate de negare a crizei. La posturile TV rusești a început să se audă argumentul că „au fost comise unele greșeli”. Narațiunile propagandistice trebuia să continue prin accentuarea succeselor în alte zone ale acțiunilor militare. Logica comunicării strategice propunea explicarea retragerii prin factori raționali, de exemplu, necesitatea de a proteja viețile militarilor. În acest context, retragerea din Herson a fost prezentată ca „singura alegere corectă în situația dată”. Toate aceste strategii, însă, nu au reușit să neutralizeze cererea pentru găsirea vinovaților.

De aceea comunicarea de criză a fost cea care a dat tonul în reflectarea retragerii, inclusiv la emisiunile propagandistice de la televiziunile centrale din Rusia.

Sarcinile comunicării de criză privind operațiunea din Herson vizează două aspecte. Pe de o parte  identificarea greșelilor care au cauzat retragerea. Pe de altă parte –  stabilirea celor care poartă vina pentru aceste greșeli. În cazul rusesc, sarcina de bază a comunicării de criză a devenit apărarea liderilor de critică prin identificarea unui spectru de potențiali vinovați. Formula „președintele e mai presus de responsabilitate” rămâne de mai mulți ani piatra de temelie a comunicării politice rusești.

Pe lângă prima persoană în stat, scopul comunicării de criză este să apere de critică și conducerea militară. […]

De asemenea, prin comunicarea de criză se încearcă gestionarea frustrării  și canalizarea agresiunii de protest asupra unor ținte cu risc politic minim. De exemplu, protestul soțiilor mobilizaților în majoritatea cazurilor nu sunt legate de însuși faptul mobilizării, ci de penuria de echipamente. [...]

Comunicarea de criză legată de retragerea din Herson a trecut lin în albia propagandistică, revenind la necesitatea continuării „operațiunii militare speciale”. Retragerea din Herson a pus sub semnul întrebării  sensul războiului și acesta trebuia restabilit. Propaganda a accentuat semnificația existențială a conflictului, arătând că Occidentul are „șansa istorică de a distruge Rusia” și „noi nu avem de ales, pentru că suntem obligați să învingem”. De asemenea, criza a fost folosită ca o premiză a faptului că „trebuie să ne pregătim de un război de durată”, adică publicul țintă să fie dispus să plătească un preț și mai mare în viitor.

Astfel, în contextul comunicării de criză, propaganda își poate păstra eficiența doar mărind mizele. Aliajul dintre comunicarea de criză și propagandă a dus la nașterea unui nou gen – propaganda de criză, al cărei scop este să apere de critici conducerea țării și totodată să relegitimeze continuarea războiului.

[…]

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mariana Vasilache

Mariana Vasilache




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 13 min
Presa rusă pro-Kremlin și cea independentă, versiuni diferite despre atacul terorist de la Moscova
Presa rusă pro-Kremlin și cea independentă, versiuni diferite despre atacul terorist de la Moscova

Ucraina și Occidentul sunt responsabile de atacul terorist de la Moscova, scrie presa pro-Kremlin care preia narațiunea semi-oficială. Jurnaliștii independenți arată însă că e vorba de o campanie de dezinformare.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
28 Mar 2024
Presa rusă independentă: Putin a câștigat alegerile trișând și încălcând legea
Presa rusă independentă: Putin a câștigat alegerile trișând și încălcând legea

Autoritățile au eliminat candidații opoziției, au schimbat legea și au încălcat secretul votului ca să se asigure că Putin va câștiga, scrie presa rusă independentă. Pentru a legitima scrutinul au fost aduși „observatori” străini aleși dintre extremiști de dreapta și oameni plătiți de Rusia și a fost lansată o amplă campanie online. Jurnaliștii independenți scriu și despre planurile lui Putin după ce a fost reales: mobilizarea a sute de mii de ruși și intensificarea războiului în Ucraina.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
23 Mar 2024
SCIENCE+: Dezinformări în Europa Centrală și de Est
SCIENCE+: Dezinformări în Europa Centrală și de Est

Rusia este înconjurată de baze americane dotate cu arme nucleare iar refugiații ucraineni reprezintă o amenințare în țările în care se află, potrivit unor dezinformări notate de SCIENCE+ și Free Press Eastern Europe, alături de partenerii lor.

Veridica
Veridica
20 Mar 2024
Presa pro-Kremlin, dezinformări cu Republica Moldova și alegerile prezidențiale din Rusia
Presa pro-Kremlin, dezinformări cu Republica Moldova și alegerile prezidențiale din Rusia

Franța împinge Moldova spre război, scrie presa pro-Kremlin. Tot acolo, despre arestări plănuite de guvernul de la Chișinău, impunerea „agendei LGBT” și amestecul american în alegerile preziențiale din Rusia.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
14 Mar 2024