Anterior, răpirea, în nordul Rusiei, a altei femei a amplificat temerile că forţele lui Kadîrov, foarte prost famate, pot opera şi în afara republicii şi a alimentat speculaţiile că ruşii nu mai controlează, de fapt, regimul de la Groznîi.
Stoltenberg, care e economist de formaţie, a precizat, din timp, că-şi va putea prelua prerogativele de bancher-şef doar după ce-şi va termina mandatul la conducerea Alianţei Nord-Atlantice, pe 1 octombrie.
În relațiile franco-ruse, amintesc comentatorii, perioadele de cordialitate au alternat cu episoade de răceală, iar Macron nu s-a sfiit niciodată să critice atitudinea agresivă a Moscovei.
Anterior, Washingtonul a acuzat Moscova că a trimis în estul Ucrainei agenţi cu misiunea de a comite sabotaje, pentru a crea pretextul unei invazii militare ruseşti.
Numeroase state occidentale boicotează diplomatic competiția și acuză regimul comunist de la Beijing de încălcarea drepturilor omului.
O ordonanţă de urgenţă prelungește de la 24 la 72 de ore perioada în care trebuie completat formularul digital de intrare în ţară.
Un prim aparat al companiei low-cost FlyOne din Republica Moldova, care dispune de o filială în Armenia, a decolat din capitala armeană Erevan şi a aterizat în metropola turcă Istanbul.
RT emite, deja, în engleză, franceză și spaniolă, limbi în care difuzează pe mapamond o propagandă agresivă în favoarea regimului condus de președintele Vladimir Putin.
Numărul de incidente violente s-a redus de-a lungul liniei de demarcație din zona Donbass, unde niciun militar ucrainean nu a mai fost ucis în ultimele trei săptămâni.
Declanşat în 2014, la scurt timp după ce Moscova a anexat, fără luptă, peninsula ucraineană Crimeea, conflictul s-a soldat cu peste 13 mii de morţi.
El a fost arestat anul trecut, în iunie, după ce s-ar fi întâlnit de cel puțin trei ori cu un agent al Moscovei, căruia i-a furnizat informații pentru care a primit bani lichizi.
„Desfăşurările noastre sunt defensive şi proporţionale şi trimit un mesaj clar că NATO va face orice este necesar pentru a-şi proteja şi apăra aliaţii” – precizează secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
Rusia, adaugă el, nu-şi poate asigura securitatea pe seama securităţii Ucrainei şi nu-i poate nega dreptul de a aspira la admiterea în Uniunea Europeană şi NATO.
Cu o populație de 10,7 milioane de locuitori, țara a înregistrat peste 37 de mii de decese provocate de noul coronavirus, una dintre cele mai mari rate de mortalitate din lume.
Comentatorii se așteaptă ca acesta să fie adoptat fără probleme, fiindcă partidul prezidențial Acțiune și Solidaritate (PAS) domină confortabil Parlamentul și deține toate portofoliile ministeriale.
El n-a făcut nicio referire la cei peste o sută de mii de militari ruși masați la frontiera ucraineană, care alimentează teama Kievului și a partenerilor săi occidentali că Moscova ar putea recurge la o nouă invazie.
Președinții Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski au discutat și despre drepturile minorității române din Ucraina.
Omul de încredere al președintelui Kasim-Jomart Tokaiev preia șefia camerei inferioare a parlamentului.
Aproape o sută de oameni au murit în ultimele 24 de ore.
Polonia se numără printre principalii susținători regionali ai eforturilor Ucrainei de contracarare a amenințărilor Rusiei.
Departamentul de Stat a explicat că măsura e impusă de tensiunile din regiune, provocate de desfășurarea masivă de trupe rusești la granițele Ucrainei.
Șefii diplomațiilor rusă, Serghei Lavrov, și americană, Antony Blinken, au programată, marți, o nouă convorbire telefonică consacrată situației din Ucraina.
La putere din 2010, Orban a cultivat o relație amicală cu președintele rus, Vladimir Putin, deși politicile acestuia sunt ținta frecventă a criticilor Uniunii Europene și NATO, organizații din care Ungaria face parte.
Teritoriile ocupate din regiunile Donețk și Luhansk capătă, inopinat, valențe noi, tentante, pentru Kremlin, scrie Andrei Piontkovski, într-un comentariu pentru Kasparov.ru.
Vaccinarea nu e obligatorie în Cipru, dar biserica ortodoxă, majoritară în partea grecească a insulei divizate, a adoptat norme severe de imunizare anti-COVID-19.
Săptămâna trecută s-a înregistrat o medie zilnică de 4700 de îmbolnăviri, un record absolut de la declanşarea pandemiei.
Președintele Recep Tayyip Erdogan își apără vehement politicile economice, despre care experții spun că sunt mai curând haotice.
În Legislativul unicameral cu 300 de mandate și dominat de dreapta, 156 de deputați au votat contra moțiunii și doar 142 pentru adoptarea acesteia.
Americanii pot conta pe susținerea aliaților lor din NATO, Marea Britanie și Franța, membri permanenți ai Consiliului de Securitate, precum și pe solidaritatea celor mai mulți membri nepermanenți, care le împărtășesc valorile.
Ea subliniază că negociatori în acest proces pot fi doar Moldovagaz, președintele și Guvernul Republicii Moldova.
Trimiși să sprijine regimurile din Mali și Republica Centrafricană, ei exploatează în voie bogatele zăcăminte naturale din cele două țări – explică șeful diplomației de la Paris, un adversar consecvent al prezenței rusești în fostele colonii franceze din Africa.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează