Evgheni Prigojin este creditat de mai multă vreme cu ambiții politice.
Ea spune că Rusia utilizează acum mult mai intensiv pârghiile prin care încearcă să destabilizeze situația de la Chișinău.
Marotele Moscovei: Ucraina și Finlanda.
Ucrainenii spun că acolo „situația este dificilă, dar sub control”.
Elveția s-a aliniat sancțiunilor adoptate de țările Uniunii Europene împotriva Rusiei, dar în ceea ce privește livrările militare respectă stricta neutralitate.
Se va analiza și concepţia dezvoltării aviaţiei militare române.
Mii de oameni au cerut la Tbilisi aplicarea reformelor pentru integrarea ţării în Uniunea Europeană.
Media internaționale nu au putut verifica informația lansată de ruși.
Atât jurnalistul, cât și și angajatorul său, Wall Street Journal, au respins categoric acuzațiile, pe care prestigiosul cotidian new-yorkez le califică drept „complet false”.
Comunitatea tătară, care reprezintă 12 până la 15 procente din cele două milioane de locuitori ai Crimeei, a boicotat în mare măsură așa-zisul referendum organizat de Moscova în 2014 pentru anexarea peninsulei.
Supravieţuitorii bosniaci ai unui lagăr de concentrare sunt revoltaţi că pe locul fostei închisori se va contrui un muzeu militar croat.
Decizia reflectă lipsa progreselor în aplicarea acordului de normalizare a relațiilor sârbo-kosovare, mediat de Uniunea Europeană.
Ministrul rus de externe spune că este nevoie de o lume fără dominație americană.
Kievul și aliații iau totuși măsuri pentru a preveni divulgarea de date secrete
Proteste similare au avut loc și în Polonia, iar autoritățile de la Varșovia au negociat soluții cu cele de la Kiev.
Partidului Democrat al Socialiștilor ar putea dispărea fără vechiul său lider.
Premierul polonez a mers la Chișinău pentru a-i sprijini parcursul european și euro-atlantic.
Nici războiul din Ucraina nu fost menționat în declarațiile publice.
Președinții francez și chinez au discutat la Beijing despre conflictul care pune în pericol securitatea globală.
Un raport Freedom House arată că guvernele autoritare vor să aibă control şi asupra cetăţenilor aflaţi în exil.
Cazul este legat de achizițiile relaxate din timpul pandemiei.
Boiko Borisov cere sprijin pentru formarea viitorului guvern, indiferent de costuri.
Alianța vrea ca răspuns consolidarea parteneriatului din Pacific cu Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.
Aproape 50 de țări acuză Rusia că abuzează de poziția sa de membru permanent al Consiliului de Securitate.
Liderul de la Kiev a spus că a fost rezolvată și problema cerealelor ucrainene care a generat proteste în Polonia.
Fostul președinte republican a fost inculpat pentru 34 de capete de acuzare legate de falsificarea registrelor contabile în scop electoral.
Medicii săi spun că omul, care cântărea 115 kilograme înainte de arestare, a pierdut aproape o treime din greutate în închisoare și a fost otrăvit cu metale grele.
În ianuarie, în cursul unei manifestaţii autorizate de poliţia suedeză în apropierea ambasadei Turciei, extremistul de dreapta Rasmus Paludan a ars un exemplar din Coran.
Omul a făcut pușcărie pentru jaf și voia să ucidă pe toată lumea.
Aliații consideră că este o victorie pentru securitatea transatlantică.
Social-democrata Sanna Marin, care a condus țara spre admiterea în NATO, va pierde postul de prim-ministru.
După noile alegeri parlamentare, conservatorii şi reformatorii sunt aproape la egalitate, iar pro-rușii și-au mărit cota.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează