Acestea sunt estimate a se finaliza în cursul zilei de mâine.
Autorităţile regionale din Leningrad anunţă moartea unei femei, ucisă de resturile de dronă căzute.
Anchetatorii încă investighează motivaţia acestuia, bănuielile iniţiale îndreptându-se spre „fascinaţia acestuia pentru ideologiile de extremă dreapta”.
Şase nave de război și peste 450 de militari participă, până pe 14 noiembrie, la această operațiune de amploare.
Kievul acuză compania nucleară de stat a Rusiei de implicare directă în ocuparea centralei Zaporojie.
Peter Magyar continuă eforturile pentru consolidarea relaţiilor cu Uniunea Europeană.
Întâlnirea este un bun prilej pentru a evalua viitoarele poziţii ale SUA legate de Ucraina şi Orientul Mijlociu, după alegerile de la jumătatea mandatului.
Beijingul va urmări măsurile luate de partea americană și îşi va ajusta contramăsurile tarifare în funcţie de acestea.
Teheranul propune redeschiderea Strâmtorii Ormuz în două zile după ce Statele Unite vor fi îndeplinit condițiile sale.
„Linia Independenței Energetice” va facilita conectarea cu România şi piaţa energetică europeană.
În ultimele zile, tot mai mult voci cer Uniunii Europene să decidă un reprezentant al blocului comunitar în negocieri.
În prezent aceasta reprezintă peste la 61% din Produsul Intern Brut.
Forțele de ordine din Moscova au reținut, aseară, peste 200 de tineri, într-o razie desfășurată în centrul capitalei ruse.
Un consilier regal spune că monarhul a devenit tot mai mult o armă secretă a diplomaţiei.
Zece procente din producția de energie a României sunt furnizate de sectorul nuclear.
Postul a rămas vacant după o încercare eşuată a unei foste comentatoare de la FoxNews
Departamentul american de Stat oferă, de asemenea, posibilitatea relocării persoanei care furnizează astfel de informații.
Rusia susţine că a lovit instalaţii energetice folosite de armata ucraineană.
La nivelul Ambasadei României în Polonia nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară.
Atacul are loc la o zi după ce rebelii yemeniţi au anunţat peste 30 de morţi în urma unor lovituri aeriene saudite.
Fostul șef militar va primi oficial mandatul duminică, după ce a obținut sprijinul a 67 de parlamentari.
Primarul orașului Cracovia a declarat o perioadă de doliu în orașul din sudul Poloniei, după ce un atacator a deschis focul și a ucis șase persoane sâmbătă după-amiază.
Cehii au ieșit din nou în stradă sâmbătă ca să ceară guvernului Babis să renunțe la eliminarea taxei Radio-TV și reformarea celor două instituții.
Studenții și muncitorii francezi au manifestat pentru a patra sâmbătă consecutiv la Paris și în alte orașe, la două zile după o grevă generală care a adus în stradă peste o jumătate de milion de oameni.
Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu.
Vasul a fost transferat la șantierul naval din Varna pentru reparații, la începutul acestei luni.
Această poziție radicală a fost inclusă în programul partidului Franța nesupusă, condus de Jean-Luc Melenchon, în vederea alegerilor prezidențiale de anul viitor.
UPDATE: Bilanțul tragediei a crescut la șase morți și 15 răniți.
Mii de oameni au ieșit sâmbătă pe străzile capitalei albaneze în cadrul unei mișcări antiguvernamentale care durează deja de câteva săptămâni.
Antonio Tajani spune că infractorii cibernetici îi diseminează datele personale pe Dark Web.
Un bărbat de etnie balucă a fost găsit vinovat de rebeliune armată și „purtarea unui război împotriva lui Dumnezeu”.
Moscova afirmă că a vizat ţinte din sectorul militar-industrial și din infrastructura energetică și de transport ale Ucrainei.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează