Premierul și ministrul de Finanțe, întâlniri cu sindicatele

Premierul și ministrul de Finanțe, întâlniri cu sindicatele
© Facebook - Blocul Național Sindical   |   Imagine de la negocierile sindicate-guvern din iunie 2025

Premierul Ilie Bolojan și ministrul de Finanțe Alexandru Nazare se întâlnesc astăzi cu sindicatele, după ce bugetari din mai multe instituții din toată țara au protestat, mai multe zile la rând, după tăierea sporurilor. Bolojan a invitat la Palatul Victoria reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național pentru a discuta măsurile propuse de Guvern în actualul context economic și social.

Din partea Blocului Național Sindical (BNS), la această întâlnire participă Mircea Burlacu, vicepreședinte al confederației. „Precizăm că această întâlnire nu are caracterul unei reuniuni formale a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), ci este o consultare directă între Guvern și organizațiile sindicale reprezentative”, a transmis BNS într-un comunicat de presă.

În paralel cu discuțiile purtate de la Palatul Victoria, la Ministerul de Finanțe, şeful instituţiei Alexandru Nazare poartă negocieri cu șefii sindicatelor din acest sector din toată țara. 

Timp citire: 1 min