Volodimir Zelenski vrea să capteze atenţia lumii prin discursul de la ONU

Volodimir Zelenski vrea să capteze atenţia lumii prin discursul de la ONU
© EPA-EFE/JUSTIN LANE   |   Delegații se adună la începutul unui summit la nivel înalt privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, în marginea dezbaterii generale din această săptămână a Adunării Generale a Națiunilor Unite, la sediul ONU din New York, New York, SUA, 18 septembrie 2023.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că le va prezenta statelor membre ONU o propunere concretă cu privire la modul de consolidare a principiului integrității teritoriale și de îmbunătățire a capacității ONU de a contracara și opri o agresiune. Liderul ucrainean va urca azi în premieră la tribuna Adunării Generale ONU de la New York, după ce anul trecut a fost autorizat în mod excepţional să intervină prin mesaj video. "Pentru noi este foarte important ca toate mesajele noastre să fie auzite de parteneri", a declarat Zelensky care i-a vizitat pe soldaţii ucraineni răniţi pe front, internaţi într-un spital newyorkez. Mâine, preşedintele Zelensky va participa şi la şedinţa Consiliului de Securitate al ONU, dedicată Ucrainei, iar joi va merge la Washigton pentru o întâlnire cu Joe Biden, la Casa Albă. Preşedintele american, care se va adresa şi el astăzi Adunării Generale ONU ar urma să pledeze pentru continuarea sprijinului internaţional dat Ucrainei în faţa invaziei ruse. 

Timp citire: 1 min