Un nou atac cu drone întreprins pe timp de noapte de armata rusă de invazie a ucis un om și a deteriorat infrastructura portuară din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei - au declarat, joi, autoritățile ucrainene, citate de media internaționale. Forțele ruse au atacat timp „de aproape două ore” raionul Izmail, foarte aproape de granița cu România – a precizat șeful administrației regionale, Oleg Kiper. A fost vizată „infrastructura portuară” de la Dunăre și au ars un depozit, un lift industrial și camioane. „Șoferul unuia dintre camioane a fost ucis” - a mai afirmat Kiper pe canalul Telegram. Pe de altă parte, forțele aeriene ucrainene susțin că au doborât 15 dintre cele 18 drone Shahed de fabricație iraniană lansate de ruși din Crimeea, peninsulă anexată în 2014. Acestea au vizat și împrejurimile orașului Odesa, dar în special regiunea Hmelnițki, din vest. Esențiale pentru exportul de cereale ucrainene, porturile fluviale Ismail și Reni sunt în sudul Basarabiei, teritoriu românesc anexat de Uniunea Sovietică stalinistă în 1940, în urma unui ultimatum, și preluat de Ucraina în 1991, ca stat succesor.