
Poliția rusă a declanșat o acţiune judiciară contra unui moscovit, acuzat că a discreditat armata, fiindcă părul său este vopsit în albastru și galben, culorile Ucrainei invadate - a anunţat organizaţia non-guvernamentală rus OVD-Info, citată, marţi, de agenţiile internaţionale de presă.
Bătut şi cu telefonul luat
Stanislav Netesov a mers la o secție de poliție din centrul Moscovei pe 28 aprilie, după ce, cu o zi înainte, a fost atacat, bătut și i s-a furat telefon - explică OVD-info, specializată în monitorizarea represiunii contra vocilor critice la adresa Kremlinului.
„Crezând că frizura lui Netesov simbolizează Ucraina și discreditează armata rusă, poliția a emis un proces verbal împotriva lui” – continuă sursa citată.
„În plus, polițiștii i-au luat amprentele tânărului”, i-au mai spus că îl vor pune să-şi „îmbrățișeze țara natală în tranșee” și l-au trimis la un centru de încorporare în armată.
Antecedente
De când a invadat Ucraina, în februarie 2022, Rusia s-a angajat într-o represiune nemiloasă contra criticilor puterii, anonimi sau celebri, care denunță acest război.
Un medic pediatru femeie din Moscova, Nadejda Buianova, în vârstă de 67 de ani, a fost plasată în arest preventiv pe 25 aprilie, tot pentru discreditarea armatei.
Ea a e urmărită penal pentru că, în timpul unui consult medical, i-ar fi spus văduvei unui soldat rus ucis în Ucraina și copilului acesteia că regretatul său tată a fost „o țintă legitimă”.
Şeful temutului Comitet de Investigații al Rusiei, Aleksandr Bastrîkin,organismul responsabil cu cele mai importante anchete penale, a cerut personal urmărirea penală a medicului, care riscă acum până la cinci ani de închisoare.
Mii de jurnaliști, apărători ai drepturilor omului, oponenți politici și cetățeni obișnuiți, activi pe rețelele de socializare, sunt în închisoare sau urmăriți penal pentru denunțarea invaziei din Ucraina şi a abuzurilor comise de armata rusă.