
Noi eliberări de ostatici răpiţi de gruparea islamistă Hamas, la schimb cu deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene, sunt așteptate luni, a patra și ultima zi a armistițiului din Fâșia Gaza. Încetarea focului se încheie marți dimineaţă, la ora 7:00 (05:00 GMT), dar, în noaptea de duminică spre luni, Hamas a anunţat că „încearcă să prelungească armistițiul”, pentru a „crește numărul de prizonieri eliberați”. O sursă apropiată Hamas ar fi declarat pentru media occidentale că mișcarea a „informat mediatorii” că este în favoarea unei prelungiri de „două până la patru zile”. Acordul negociat de Qatar, cu sprijinul Statelor Unite și al Egiptului, și care a intrat în vigoare vineri, prevede un armistițiu de patru zile, intrarea ajutorului umanitar în Gaza din Egipt, precum și eliberarea a 50 de ostatici și 150 de prizonieri palestinieni deținuți în Israel. O prevedere a acordului permite reînnoirea acestuia, pentru eliberarea a zece ostatici pe zi, în schimbul a circa treizeci de prizonieri palestinieni.