Ucraina vrea bani și tehnologie în schimbul ajutorului oferit în Orientul Mijlociu

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se adresează unei conferințe de presă cu președintele român, Nicușor Dan (nu apare în imagine), după întâlnirea lor oficială de la București,
© EPA/ROBERT GHEMENT   |   Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se adresează unei conferințe de presă cu președintele român, Nicușor Dan (nu apare în imagine), după întâlnirea lor oficială de la București, România, 12 martie 2026. Președintele Ucrainei a sosit într-o vizită oficială în România pentru a se întâlni cu omologul său român și pentru a discuta despre securitate și relațiile bilaterale.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de tehnologie şi de finanţare în schimbul ajutorului dat ţărilor din Orientul Mijlociu pentru apărarea de drone kamikaze iraniene. Statele din Golf au folosit un mare număr de rachete de apărare aeriană pentru a contracara dronele de atac ale Iranului în timp ce Ucraina doboară drone ruseşti în fiecare noapte prin metode mai ieftine, inclusiv cu drone mici, sau echipamente de bruiaj. Potrivit preşedintelui ucrainean, Kievul a trimis echipe în Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, în timp ce un alt oficial ucrainean a spus că au fost specialişti şi la o bază militară americană din Iordania, deşi preşedintele Donald Trump a respins dronele oferite în ajutor de Ucraina, pe motiv că Statele Unirte au echipamente mult mai performante. Zelenski a adăugat că Ucraina nu este în război cu Iranul şi că oamenii trimişi în regiune nu se implică în operaţiuni militare. 

Timp citire: 1 min