Ucraina îşi avertizează cetăţenii că ruşii pregătesc informaţii false despre contraofensiva în pregătire

Ucraina îşi avertizează cetăţenii că ruşii pregătesc informaţii false despre contraofensiva în pregătire
© EPA-EFE/ADAM VAUGHAN ATTENTION: FOR OPERATIONAL SECURITY REASONS IT IS NOT PERMITTED TO REPORT THE DETAILS OF ANY LOCATIONS, OR TO REVEAL THE IDENTITIES OF ANY UKRAINIAN RECRUITS OR SHOW THEIR IDENTIFIABLE FACES IN PRINT, ONLINE OR BROADCAST IMAGERY.   |   Personalul militar ucrainean urmează un antrenament de luptă cu trupele britanice din Brigada 11 de asistenţă a Forţelor de Securitate într-o locaţie nedezvăluită din Anglia, Marea Britanie, 02 iunie 2023. Voluntarii ucraineni urmează antrenament de război urban, precum şi exerciţii pe teren în cadrul programului de sprijin condus de Regatul Unit, care include instruire în folosirea armelor, primul ajutor pe câmpul de luptă, tehnici de front, tactici de patrulare şi Legea conflictelor armate.

Armata Ucrainei afirmă că Rusia intensifică operaţiunile psihologice şi de dezinformare despre aşteptatul contraatac ucrainean, pentru care a pregătit deja fotografii şi videoclipuri false cu echipamente avariate, morţi şi prizonieri. Ministerul rus al Apărării anunţa de dimineaţă că a respins în ajun o ofensivă ucraineană pe scară largă la sud de Donbas, prin care ucrainenii urmăreau să spargă linia frontului pe cinci direcţii cu ajutorul mai multor batalioane mecanizate. Potrivit Ministerului de la Moscova, armata ucraineană ar fi pierdut 250 de oameni şi 16 tancuri în urma acestei operaţiuni. Ministerul rus a publicat pe platforma Telegram imagini în care forţele sale distrugeau blindate ucrainene. Departamentul de Comunicaţii Strategice al Forţelor Armate ucrainene avertizează că pentru demoralizarea ucrainenilor şi inducerea în eroare a opiniei publice, inclusiv a celei din Rusia, propagandiştii Kremlinului vor răspândi informaţii false despre contraofensivă, direcţiile acesteia şi pierderile armatei ucrainene, chiar dacă nu există un contraatac. Kievul spune că informaţiile autentice sunt oferite doar de Statul Major General al Armatei, de structurile de comunicaţii strategice şi de reprezentanţi oficiali ai Forţelor Armate ucrainene.

Timp citire: 1 min