Ucraina a primit planul american pentru oprirea războiului

Vizita președintelui Volodimir Zelenski în Biroul Oval 28.2.2025
© EPA-EFE/JIM LO SCALZO / POOL   |   Vizita președintelui Volodimir Zelenski în Biroul Oval 28.2.2025

Președintele Volodimir Zelenski a primit proiectul unui nou plan susținut de SUA pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina și potrivit cabinetului prezidențial își propune să-l discute cu președintele Donald Trump în următoarele zile. Două surse au declarat pentru Reuters că Washingtonul i-a semnalat lui Zelenski că trebuie să accepte cadrul elaborat de Statele Unite, care include concesii teritoriale și restricții asupra forțelor armate ale Ucrainei. Țările Uniunii Europene spun că n-au fost implicate în inițiativa americană și au respins planul, apărut doar în presă care ar echivala cu capitularea Ucrainei. „Suntem pregătiți acum, ca și înainte, să colaborăm constructiv cu partea americană, precum și cu partenerii noștri din Europa și din întreaga lume, astfel încât rezultatul să fie pacea”, a declarat biroul lui Zelenski într-un comunicat pe Telegram. Discuțiile lui Zelenski cu Trump vor include „punctele cheie necesare pentru a realiza pacea”, se arată în comunicat. „Președintele Ucrainei a subliniat principiile fundamentale care contează pentru poporul nostru, iar în urma întâlnirii de astăzi, părțile au convenit să lucreze la prevederile planului într-un mod care să aducă un sfârșit just războiului.”. Zelenaki a discutat la Kiev cu o delegație de rang înalt a Pentagonului a cărei misiune a fost să evalueze situația de pe teren și să stimuleze reluarea dialogului de pace. 

Timp citire: 1 min