
La reuniunea care începe marți la Ankara vor participa reprezentanți ucraineni și ruși. Potrivit CNN Turk, care citează surse ale ministerului turc al apărării, întâlnirea va avea loc la Comandamentul Forțelor Navale, iar tema principală este „menținerea păcii” în Marea Neagră, după un potențial acord de încetare a focului. Reuniunea de la Ankara, care va dura două zile, are loc la mai puțin de o lună după ce SUA, pe 25 martie, au anunțat un acord între Rusia și Ucraina pentru „eliminarea utilizării forței” în Marea Neagră.
Turcia s-a poziționat ca un potențial mediator între Rusia și Ucraina
Turcia s-a poziționat ca un potențial mediator în războiului total al Rusiei împotriva Ucrainei prin menținerea legăturilor diplomatice și economice cu ambele națiuni. Folosindu-și poziția strategică și influența în regiunea Mării Negre, Turcia a facilitat negocierile și exporturile de cereale, exprimându-și totodată disponibilitatea de a participa la monitorizarea încetării focului. Acum trei ani, Turcia, alături de ONU, a intermediat acordul cu cereale la Marea Neagră care a permis Ucrainei să exporte grâne până în vara lui 2023 când rușii s-au retras din acest acord.