
Turcia a cerut arestarea și extrădarea unui naș mafiot, fugit în Emiratele Arabe Unite, care, în înregistrări video devenite virale, a acuzat reposabili ai regimului islamo-conservator de la Ankara de infracțiuni grave. Media oficiale turcești, preluate de agențiile internaționale de presă, scriu, miercuri, că ministerul Justiției a solicitat reținerea temporară a lui Sedat Peker, în vederea unei eventuale extrădări. Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a fost, luna aceasta, în Emirate, pentru prima oară după 2013, și a anunțat inaugurarea unei noi ere în raporturile cu foștii rivali din Golf. Cu acest prilej, au fost semnate la Abu Dhabi 13 protocoale și acorduri de cooperare. Cu economia zdruncinată de o inflație record pentru utimele două decenii și de devalorizarea galopantă a mondei naționale, lira, Turcia încearcă să-și găsească parteneri comerciali în regiune.
În mai 2021, scria presa, Turcia trăia în ritmul postărilor video de pe YouTube ale lui Peker. El afirma că fostul ministru de Interne, Mehmet Agar, a fost şeful a ceea ce el numeşte "statul profund " din Turcia, o structură fantomă care ar reuni politicieni, agenţi de informaţii, mafioţi şi grupări extremiste. Agar, pretinde Peker, a fost implicat în asasinarea, în 1993, a jurnalistului de investigaţii Ugur Mumcu. Reporterul, care lucra pentru cotidianul Cumhuriyet, a murit în explozia maşinii sale, la Ankara, iar vinovaţii n-au fost găsiţi niciodată.
Peker a acuzat şi un înalt reponsabil al serviciilor de informaţii (MIT), locotenent-colonelul Korkut Eken, că a ordonat moartea jurnalistului cipriot turc Kutlu Adali, de la ziarul de stânga Yeni Düzen din Nicosia, ucis cu gloanţe în faţa casei sale, în 1996. Nici în acest caz n-au fost descoperiţi ucigaşii.
Reprezentantul în Turcia al celebrei organizaţii non-guvernamentale Reporteri fără frontiere (RSF), Erol Onderoglu, a solicitat autorităţilor să ancheteze aceste asasinate, despre care spune că, în epocă, au fost ascunse sub preş. El adaugă că dubiile privind legitimitatea sau autoritatea morală a lui Peker nu justifică inacţiunea şi tăcerea autorităţilor şi nici şi impunitatea asasinilor. Şi Sindicatul jurnaliştilor turci a cerut anchetarea celor două crime. Un jurnalist de la agenţia de presă de stat Anadolu a fost concediat după ce i-a pus o întrebare stânjenitoare despre acuzaţiile lansate de Peker temutului ministru de Interne în exerciţiu Süleyman Soylu, unul dintre oamenii cei mai puternici ai regimului condus de preşedintele Erdogan. Naşul mafiot spune că ministrul e cel care l-a protejat şi i-a permis să fugă din Turcia, în 2020, înainte de a fi arestat din nou.
Şi fostul premier Binali Yildirim, un alt fidel al lui Erdogan, e acuzat că a girat un amplu trafic de droguri între Venezuela şi Turcia. Peker, 51 de ani, a făcut închisoare în mai multe rânduri, pentru infracţiuni care merg de la fraudă la conducerea unei organizaţii criminale.