
Preşedintele american, Donald Trump a afirmat că Statele Unite încetează imediat discuţiile comerciale cu Canada, ca răspuns la taxa pe serviciile digitale impusă de guvernul canadian companiilor tehnologice pe care a numit-o "un atac direct şi flagrant" împotriva Americii. Trump a scris pe reţeaua sa socială că în următoarele şapte zile va informa Canada cu privire la tarifele pe care le va plăti pentru a face afaceri cu Statele Unite. Anunţul intervine pe fondul negocierilor pentru un acord comercial până la mijlocul lunii iulie. Cele două ţări vecine şi-au impus reciproc taxe vamale după ce preşedintele american a declanşat un război comercial la începutul anului şi a ameninţat că va anexa Canada folosind „forţa economică”. Viitorul acord este pus astfel sub semnul întrebării, deşi Trump a recurs adesea la ameninţări pe reţelele sociale pentru a încerca să obţină un avantaj în discuţii sau să accelereze negocierile pe care le consideră în stagnare.