
Statele Unite au denunţat, luni, în mod oficial, „detenţia arbitrară” la care e supus în Rusia jurnalistul american Evan Gershkovich, arestat sub acuzaţia de spionaj, şi au cerut „eliberarea imediată” a acestuia. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a delcarat, în numele șefului diplomației de la Washington, Antony Blinken,că „jurnalismul nu este o crimă. Condamnăm represiunea continuă a Kremlinului împotriva vocilor independente din Rusia, precum și războiul său împotriva adevărului". Sursa adaugă că guvernul Statelor Unite va oferi "tot sprijinul necesar" jurnalistului de la respectatul cotidian new-yorkez Wall Street Journal și celor apropiați. Definirea arestării lui Evan Gershkovich drept „detenție arbitrară” declanșează o serie de proceduri în cadrul administrației americane și permite autorităților să facă schimb de informații cu rudele jurnalistului. De asemenea, face posibilă încredințarea dosarului emisarului special pentru ostatici, Roger Carstens, și alocarea unor fonduri speciale.
„Lăsați-l să plece!”
La scurt timp după arestare, președintele Statelor Unite, Joe Biden, le-a cerut autorităților de la Moscova „să-i dea drumul” lui Gershkovich, arestat în Rusia. „Lăsați-l să plece!” - a lansat președintele american către guvernul rus, în prima sa reacție publică față de această afacere. Anterior, Casa Albă afirmase că arestarea este „inacceptabilă”, iar purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, a calificat acuzația de spionaj drept „ridicolă”. Wall Street Journal a cerut expulzarea ambasadorului rus la Washington și a jurnaliştilor ruși din Statele Unite. „Momentul arestării arată ca o provocare calculată pentru a face de rușine Statele Unite și a intimida presa străină care lucrează încă în Rusia” – susține publicația, într-un editorial citat de media internațională. „Evan este un membru al presei libere care, până la arestarea sa, își făcea meseria de jurnalist. Orice sugestie contrară este falsă" – mai afirmă colegii săi de redacție.