
Facturile consumatorilor casnici la gaze naturale vor scădea la 0,23 şi 0,25 lei pe kWh în perioada următoare, mult sub plafonul de 0,31 lei pe kWh, a declarat, ieri, într-o conferinţă de specialitate, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România.
Mai multe categorii de plafoane în ce priveşte energia electrică
Urluescu a mai afirmat că în ceea ce priveşte plafonarea tarifelor pentru consumatorii casnici, 0,8 lei şi 0,68 lei kWh, lucrurile sunt „puţin mai delicate", fiindcă plafonul de 0,68 lei pentru unele zone din ţară, nici măcar nu acoperă toate taxele, tarifele şi celelalte obligaţii pe care furnizorul le colectează doar ca să le dea mai departe. Pentru a se putea furniza în continuare energie la 0,68 lei pe kWh, preţul acesteia ar trebui să fie negativ, iar pentru plafonul de 0,8 lei pe kWh, preţul energiei ar trebui să fie undeva la 50 lei pe MWh, ceea ce este puţin probabil că se va întâmpla, a mai spus preşedintele AFEER. De aceea, trebuie dezvoltate scheme legate de consumatorul vulnerabil, după perioada de plafonare care expiră în martie anul viitor, a mai spus Laurenţiu Urluescu.