Trupele rusești au înaintat rapid într-un sector strategic al frontului din estul Ucrainei, potrivit rapoartelor militare și analiștilor ucraineni. Grupul Operațional-Tactic Donețk, care luptă în zonă, a raportat că este angajat „în lupte defensive extenuante” împotriva unor forțe rusești „evident superioare”. Statul Major General al Armatei a anunțat de dimineață că luptele au loc în Kucheriv Yar, un mic sat care se afla, până acum câteva săptămâni, la câțiva kilometri de front. Site-ului de analiză militară DeepState, apropiat de armata ucraineană arată că rușii au avansat într-o singură zi aproximativ zece kilometri spre nord de-a lungul unui drum, într-un ritm mult mai rapid decât de obicei. Avansul are loc la nord-est de orașul minier Pokrovsk, epicentrul luptelor din regiunea estică Donețk, pe care Moscova susține că a anexat-o. Înaintarea rușilor intervine cu câteva zile înainte de mult așteptatele discuții de pace dintre Statele Unite și Rusia. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia se pregătește pentru „noi ofensive” în Ucraina, nu pentru a pune capăt războiului.
