
Negociatorii ruşi şi ucraineni revin la Istanbul pentru o nouă rundă de convorbiri directe, menite să stabilească termenii unui armistiţiu, ca prim pas într-un eventual proces de pace. Discuţiile precedente de pe 16 mai nu au înregistrat progrese înafara unui angajament pentru un vast schimb de prizonieri de război. Întâlnirea de azi are loc la o zi după unul din cele mai îndrăzneţe şi de succes atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei, care a ţintit patru aerodromuri militare şi a lovit zeci de avioane, inclusiv bombardiere strategice. Forţele Moscovei lansaseră în ajun un număr record de drone asupra Ucrainei.
Părţile sunt departe de un acord
Rusia a anunţat că va prezenta la Istanbul un „memorandum” al condiţiilor sale de pace, pe care a refuzat să-l transmită Ucrainei în avans, aşa cum a cerut Kievul. Președintele american Donald Trump a cerut Rusiei și Ucrainei să ajungă la o înţelegere, iar Casa Albă a avertizat în repetate rânduri că Statele Unite vor renunţa să se mai implice dacă cele două părți sunt prea încăpățânate pentru a ajunge la un acord de pace. Miniştrii de externe rus şi american au vorbit la telefon despre discuţiile de azi. De asemenea, potrivit guvernului german, consilieri diplomatici din Germania, Franţa şi Marea Britanie se vor afla la Istanbul pentru o strânsă coordonare cu echipa de negociatori a Ucrainei.