
Circa 60 de nave și 40 de avioane și elicoptere rusești participă la exerciții militare în Marea Baltică, pe fondul tensiunilor în creștere cu NATO, care desfășoară, la rândul său, manevre în această zonă strategică. Potrivit ministerului Apărării de la Moscova, exercițiile au loc și pe uscat, în centre de antrenament din enclava rusă Kaliningrad, fost teritoriu german cunoscut drept Prusia Orientală, situat între Polonia și Lituania și anexat de Uniunea Sovietică stalinistă după Al Doilea Război Mondial. Marți, circa 20 de nave rusești participaseră, deja, la un exercițiu în această zonă, în timp ce NATO efectuează, de duminică, manevre navale majore, numite „Baltops 22”, care urmează să dureze până pe 17 iunie. Marea Baltică a revenit, luna trecută, în centrul atenției generale, odată cu oficializarea candidaturilor Suediei și Finlandei la NATO, organizație pe care Moscova o consideră ostilă intereselor sale. Admiterea celor două țări scandinave, blocată momentan de Turcia, ar face din Marea Baltică un așa-numit lac NATO, celelalte țări riverane, în afară de Rusia, făcând, deja, parte din Alianța Nord-Atlantică. Dovadă a interesului pentru această regiune, notează agențiile internaționale de presă, șeful statului major al armatei americane, generalul Mark Milley, s-a deplasat, sâmbătă, la Stockholm la bordul navei USS Kearsarge, un puternic transportator de elicoptere conceput să desfășoare forțe pe țărmurile inamice.