Rusia atacă masiv marile oraşe din Ucraina

Urmările atacului cu drone rusești asupra Muzeului de Artă din Harkov
© EPA/SERGEY KOZLOV   |   Urmările atacului cu drone rusești asupra Muzeului de Artă din Harkov, Ucraina, 14 iunie 2026

Cel puţin nouă oameni au fost ucişi în Ucraina în urma atacurilor ruseşti masive asupra marilor oraşe. Patru dintre ei au murit la Kiev, unde una dintre lovituri a incendiat şi acoperişul Catedralei Adormirii Maicii Domnului, parte a unui complex mănăstiresc întemeiat în secolul al XI-lea şi înscris în patrimoniul universal. Autorităţile locale acuză un atac rusesc deliberat asupra moştenirii culturale şi religioase a Ucrainei, iar Mitropolitul Epifanie al Kievului a denunţat o „crimă împotriva creștinismului”. Alţi cinci oameni au fost ucişi la Karkov, al doilea ca mărime al ţării din rândul echipelor de pompieri care stingeau incendiul provocat de o lovitură rusească anterioară. Şi oraşul Dnipro a fost atacat, iar autorităţile au raportat un rănit. Valul de atacuri ruseşti are loc după ce preşedinţii ucrainean Volodimir Zelenski şi rus Vladimir Putin l-au suntat ieri, de ziua lui, pe Donald Trump cu care au discutat despre negocieri de pace, odată ce conflictul din Orientul Mijlociu a fost oprit. Kremlinul a anunţat că emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, ocupaţi până acum cu dosarul iranian, vor reveni în curând la Moscova. Volodimir Zelenski, care a discutat deja cu cei doi săptămâna trecută le-a subliniat importanţa ca diplomaţia să recapete elan.

Timp citire: 1 min