Putin l-a felicitat pe Trump la împlinirea vârstei de 80 de ani

trump Putin convorbire telefonica
© EPA/ALEXANDER KAZAKOV / SPUTNIK / KREMLIN   |   Președintele rus Vladimir Putin vorbește la telefon la Kremlin, în Moscova, Rusia, 22 mai 2025.

Președintele rus Vladimir Putin a avut ieri o convorbire telefonică cu omologul său american, Donald Trump, a anunțat consilierul prezidențial rus pentru afaceri internaționale, Iuri Ușakov. „Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat telefonic pe președintele american Donald Trump cu ocazia împlinirii a 80 de ani”, a spus el, precizând că Donald Trump a fost „mișcat” de felicitările lui Putin, i-a mulțumit și a menționat că președintele rus a fost primul lider străin care l-a sunat. Președintele rus nu a trimis niciun cadou pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a președintelui american, a mai spus Ușakov. Convorbirea telefonică de ieri a fost prima dintre cei doi lideri din ultima lună și jumătate. Ultima dată au vorbit la telefon pe 29 aprilie pentru a discuta despre armistițiul de Ziua Victoriei cu Ucraina.

Trump s-a oferit să sprijine eforturile de pace în Ucraina

De asemenea, în cadrul discuțiilor care au durat aproximativ 55 de minute, Trump a subliniat că oprirea conflictului din Ucraina reprezintă o prioritate și că este dispus să sprijine eforturile pentru ajungerea la un acord. În ultimele luni, negocierile de pace au avansat lent, iar perspectivele unei înțelegeri rămân incerte. Administrația Trump a transmis în repetate rânduri că dorește o încheiere rapidă a conflictului, considerat cel mai grav război din Europa după Al Doilea Război Mondial. În timpul convorbirii, liderul american ar fi abordat și situația din Orientul Mijlociu. Potrivit lui Iuri Ușakov, Trump i-a spus lui Putin că Statele Unite se apropie de un posibil acord privind dosarul iranian.

În mesajul publicat de administrația prezidențială rusă, Putin a afirmat că apreciază dialogul deschis dintre Moscova și Washington și s-a declarat convins că relațiile ruso-americane ar putea cunoaște o nouă etapă de dezvoltare. Ultima întâlnire față în față dintre cei doi lideri a avut loc în august 2025, în Alaska. Discuțiile de atunci s-au concentrat în principal asupra conflictului din Ucraina și a perspectivelor unei soluții negociate. Deocamdată, nu este clar dacă dialogul dintre Trump și Putin va fi urmat de noi inițiative diplomatice concrete.

Timp citire: 1 min