Cablurile subterane vor traversa România de la est la vest şi vor avea o lungime de 850 de kilometri.
Procurorii suspectează că o încărcătură de 40.000 de tone de îngrășământ (uree), marcată ca provenind din Uzbekistan, ar fi fost produsă în Rusia sau Belarus.
În total, Comisia Europeană va aloca 250 de milioane de euro pentru mai multe state membre.
Decizia vine ca urmare a anulării licitației de peste un miliard de euro, câștigată în 2019 de compania franceză Naval Group.
Premierul va mai avea discuții și cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, și alți lideri social-democrați europeni.
Suma totală de achiziție a fost estimată la peste 2,5 miliarde de dolari.
Aceștia vor ajunge în ţară în perioada următoare.
El a obținut 117 voturi, față de cele doar 77 primite de candidatul Rusiei.
Creşterea ameninţărilor teroriste este cea mai mare temere a populaţiei României, dintre posibilele efecte ale conflictului israeliano-palestinian.
Producția de cereale a înregistrat o scădere de 9% în toată Uniunea Europeană în 2022, culturile fiind afectate de seceta predominantă în ţările producătoare.
Memorandumul a fost semnat după întrevederea pe care preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut-o cu Alexander De Croo, prim-ministrul Belgiei.
Aeronavele vor sprijini misiunea de poliție aeriană a NATO, în contextul atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
La bordul aeronavei Tarom s-au aflat şi premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, care s-au întâlnit la Cairo cu persoanele evacuate.
Este în interesul naţional al Ungariei ca România să adere cât mai curând posibil la spaţiul Schengen, a declarat ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto.
Procedura este pusă în aplicare pentru a preîntâmpina intrarea în ţară de elemente teroriste.
Sondajul a fost făcut, însă, anterior deciziei PNL de a merge singur în alegeri şi înaintea scandalului Lasconi-USR.
Gazoductul Tuzla-Podișor, prin care gazele naturale produse în Marea Neagră vor fi livrate în Europa de Vest, va fi operațional până la 1 iulie 2025.
Premierul merge în Egipt pentru a-i întâlni pe cetăţenii români sosiţi acolo din Fâşia Gaza şi împreună cu care va reveni în ţară.
Aceștia vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah pentru a intra pe teritoriul Egiptului.
Aeronavele vor deservi Centrul European de Instruire F-16 de la Fetești, unde se vor pregăti piloții români, dar și cei ucraineni.
Plafonul de numerar în casă va rămâne la 50.000 de lei, iar avansul spre decontare la 1.000 de lei pe zi.
Președintele va fi primit de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, și va avea consultări politice cu prim-ministrul belgian, Alexander De Croo.
Aceștia au fost informați de către Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah referitor la procedură, iar evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de astăzi.
Declaraţiile despre proiect au fost făcute în cadrul discuţiilor dintre ministrul român de externe, Luminița Odobescu, şi omologul său azer, Jeyhun Bayramov.
Colaborarea în domeniu între cele două state este la un nivel foarte bun, potrivit ANRE.
Mai multe bănci anunțaseră creșterea comisioanelor, după ce guvernul a decis plafonarea plăților în numerar și suprataxarea băncilor.
Salariații români rămân cu cei mai puțini bani în mână după plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat, comparativ cu restul țărilor analizate.
Campania se desfășoară în condițiile în care cooperarea în domeniul educației între România și Rusia este suspendată.
Întâlnirea are ca subiect decizia guvernului de a reduce plafoanele pentru plățile în numerar.
Jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP, declară că în mod sigur vor merge la vot la alegerile parlamentare.
„Statul român este preocupat ca justiţia să fie făcută până capăt” – susţine ministrul Alina Gorghiu.
Moody’s Investors Service a confirmat la Baa3 ratingul pe termen lung al României, cu perspectivă stabilă, iar calificativul pe termen scurt a fost menţinut la Prime-3.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează