Senatul a votat modificarea legii pentru alegerea preşedintelui

Senatul a votat modificarea legii pentru alegerea preşedintelui
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Masa de lucru a unui voluntar, plecat pentru o scurtă pauză, fotografiată într-o secție de votare din Dobroești, România, 6 decembrie 2020.

Senatul a votat modificarea legii pentru alegerea preşedintelui României, transmite Rador, care citează Radio România Actualităţi.

Modificarea înlesneşte preluarea mandatului de către noul preşedinte

Potrivit documentului, scrutinul pentru prezidenţiale va avea loc cu cel mult trei luni înainte de încheierea mandatului de preşedinte, iar data alegerilor va fi stabilită de guvern cu cel puţin 75 de zile înainte. Propunerea legislativă urmăreşte stabilirea unei perioade mai îndelungate în care se pot organiza alegerile prezidenţiale raportat la termenul la care ajunge la final mandatul de preşedinte. Acest termen mai larg acordă posibilitatea pregătirii preluării mandatului de către preşedintele nou ales. 

Modificarea legislativă, influenţată de modelul american

Proiectul ia în considerare şi unele modele existente la nivel internaţional, asemănătoare cu propunerea formulată. De exemplu, în SUA alegerile prezidenţiale se desfăşoară întotdeauna în prima zi de marţi a lunii noiembrie, iar preşedintele este învestit în noul mandat cu data de 20 ianuarie a anului următor. Propunerea a trecut de Senat cu 76 de voturi pentru și 20 împotrivă și merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Timp citire: 1 min