NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene, se arată într-un comunicat emis de MAE.
Peste 3 milioane de români trăiesc în alte țări UE, reprezentând peste 16% din populația țării.
El va avea convorbiri cu președintele Frank-Walter Steinmeier și cu cancelarul Friedrich Merz.
Votanţii AUR, cei cu studii primare şi locuitorii din mediul rural conduc în topul religiozităţii pretinse a românilor.
MApN va introduce o formă nouă de voluntariat în armată, "militar voluntar în termen".
Plafonul anual pentru 2025 în ce privește migrația muncitorilor a fost menținut la 100.000 de avize.
MApN asigură că nu a existat riscul încălcării spaţiului aerian naţional.
Agenția Fitch a anunțat o îmbunătățire a perspectivelor economice ale României.
Discuțiile s-au concentrat pe sprijinul pentru Ucraina, securitatea la Marea Neagră și întărirea flancului estic al NATO.
Formaţiunea acuză că legea este "toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională".
Angajaţii din mai multe instituţii bugetare acuză diminuarea capacităţii de administrare a fondurilor europene.
Acesta asigură aproximativ 10% din producția de energie electrică a României.
Administrația prezidențială va propune o reducere cu 20% a bugetului propriu.
În intervalul orar anunțat, în Parlament se va dezbate și vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului.
UPDATE: Moțiunea de cenzură nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admisă.
Ea a fost numită judecător la CCR în mai 2019, pentru un mandat de 9 ani, de președintele Klaus Iohannis.
Ceremonia a fost organizată la Palatul Cotroceni.
Mircea Abrudean și Igor Grosu au discutat despre alegerile parlamentare din R. Moldova, din toamnă.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat tranzacţia între compania românească şi BERD.
PIB-ul estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 460,427 miliarde de lei.
Faţă de iunie 2024, cele mai semnificative scumpiri au fost consemnate în sectorul alimentar.
Ţara noastră doreşte, de asemenea, să joace un rol major în procesul de reconstrucţie a Ucrainei.
Organizaţia va lansa, în perioada imediat următoare, campania "Cutia Neagră a Austerității".
Şeful Executivului de la București a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina.
Dacian Cosmin Dragoș este profesor universitar și conducător de doctorat în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Conform Băncii Centrale, rata anuală a inflației a crescut în luna mai la 5,45%.
Aproape 36 de procente dezaprobă total acțiunile președintelui României.
Angajați ai ministerelor Muncii și Investițiilor protestează astăzi în toată țara.
Legea UE va cere operatorilor să arate dovezi că nu au obţinut produsele ca urmare a defrișărilor.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează