Rusia, suspectată că a contaminat intenționat petrol azer destinat unor țări europene

Romania Rusia contaminare petrol Azerbaidjan export energie
© Facebook - OMV Petrom   |   Sediul companiei OMV Petrom din Bucureşti, România, februarie 2023

Statul român ia în calcul scenariul ca Rusia să fi contaminat intenționat, printr-o operațiune de tip război hibrid, o cantitate mare de petrol azer livrat în România pentru rafinăria Petrobazi a OMV Petrom, scrie G4Media citând surse oficiale.

Contaminare cu cloruri organice

Luna trecută, compania OMV Petrom a informat Ministerul Energiei că, în perioada 16-18 iulie, a recepționat un vas de țiței azer (92 kt) încărcat în portul Ceyhan (Turcia) și, în urma analizelor re-efectuate și la descărcare, acest lot de țiței s-a dovedit a fi contaminat cu cloruri organice de la portul de încărcare. În Turcia, petrolul a fost livrat printr-o conductă care traversează Georgia, pornind din Azerbaidjan. Potrivit analizelor, concentrația de clorină din petrolul contaminat era suficient de mare pentru a avaria serios rafinăria prin corodare, ceea ce ar fi provocat o criză de combustibil în România.

De altfel, după notificarea Comisiei Europene, ministerul Energiei a declarat stare de urgență - nivel de criză, şi a autorizat eliberarea din stocurile constituite de OMV Petrom a 80.000 tone de țiței și 30.000 tone de motorină, pentru a asigura continuitatea operării rafinăriei Petrobrazi și menținerea echilibrului pe piața națională de produse petroliere. Decizia a dus, astfel, la evitarea unei perturbări majore pe piața națională de carburanți.

Parte din petrolul contaminat a ajuns şi în Italia

O cantitate din petrolul contaminat a ajuns deja în Italia. Compania ENI a anunțat că a detectat țiței contaminat într-una din rafinăriile sale, potrivit Reuters. Și compania cehă Orlen Unipetrol a raportat detectarea unei cantităţi de petrol contaminat cu niveluri excesive de cloruri organice din Azerbaidjan, ajuns în Cehia prin conducta TAL. Ca urmare, compania a oprit orice operațiune în rafinăria proprie a ţiţeiului contaminat.

Contaminarea petrolului putea fi realizată printr-o operațiune relativ simplă de sabotaj a Rusiei pe traseul de peste 1.700 de km al conductei petroliere, mai scrie G4Media. Potrivit surselor citate, ar fi fost nevoie de câteva cisterne de clorină injectată în conducta petrolieră. Un incident similar a avut loc în 2019, implicând cea mai mare conductă a Rusiei către Europa, ceea ce a dus la vânzarea unor transporturi cu reduceri mari de preț și la obligarea cumpărătorilor să găsească alternative.

Timp citire: 1 min