Liderii comunității românești din Cernăuți i-au cerut ministrului de Externe, Oana Țoiu, să facă demersuri pe lângă autoritățile ucrainene pentru protejarea unităților de învățământ cu predare în limba română, transmite Agerpres.
Apel la păstrarea învățământului cu predare în limba română
Președintele executiv al Centrului bucovinean independent de cercetări actuale din Cernăuți, prof. Aurica Bojescu, atrage atenția că închiderea școlilor cu predare în limba română ar putea conduce, treptat, la pierderea identității comunității românești.
„Tema învățământului este cea mai importantă, pentru că, dacă nu vom avea școală, nu vom avea nici biserică, nu vom avea nici identitatea noastră națională. În acest context, școlile sunt cele pe care noi încă le mai ținem. Noi trebuie să avem în continuare acest drept. Ne dorim ca procesul de învățământ să îl avem cu predare în limba maternă. Dacă noi cedăm acum școala, înseamnă că o să cedăm din ceea ce este mai scump”, a afirmat Bojescu.
La rândul său, viceprimarul comunei Ostrița, Dan Crâșmaru, a solicitat sprijin din partea statului român, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni, pentru reabilitarea liceelor românești din zona Cernăuți, în condițiile în care statul ucrainean nu investește în astfel de unități de învățământ, iar legile din Ucraina prevăd condiții dure în ceea ce privește acreditarea liceelor, iar una dintre condiții este starea clădirilor.
Ziua limbii române în Ucraina
Oana Țoiu a declarat că în cadrul discuțiilor purtate joi la Kiev cu autoritățile din Ucraina a abordat tema învățământului în limba română și protejarea comunității românești.
„Un subiect pe care l-am discutat a fost limba română în primul rând și avem angajamentul autorităților că vor merge mai departe cu procedurile pentru declararea zilei de 31 august Ziua de celebrare a limbii române. Noi credem că acesta este un semn important de respect și recunoaștere și acesta a fost un lucru pe agenda de lucru. Am adresat și întrebările venite din comunitate legate de impactul Legii educației asupra liceelor cu predare în limba română. Aici, dumnealor ne-au asigurat că o să fim parte din dialog. Noi am subliniat, ca echipă, nevoia aparte de a se uita la limba română, la școlile cu predare în limba română, și la licee”, a afirmat Țoiu.
Totodată, președintele Ligii Tineretului Român Junimea, Vitalie Zîgrea, a făcut un apel la oficialii români să reintroducă bursele pentru elevii și profesorii din școlile românești.
„Nu știu dacă ar fi rezistat comunitatea românească fără sprijinul dumneavoastră. Un ajutor imens a fost pentru copiii noștri bursele pe care le primeau și pentru cadrele didactice de asemenea. De aceea, vă rugăm, dacă se poate, să reveniți la acele burse. Ucraina este în război, situația este destul de complicată. Sunt familii care nu au niciun susținător care să le asigure traiul, iar aceste burse cu siguranță le-ar ajuta să cumpere strictul necesar pentru parcursul unui an de învățământ”, a transmis Zîgrea.
Acesta a mai făcut un apel pentru salvarea casei profesorului Aron Pumnul, unde a locuit pentru o vreme poetul Mihai Eminescu.
Flori la statuia lui Eminescu
În cadrul aceleiași vizite, Oana Țoiu, și omologul din Republica Moldova, Mihai Popșoi, au depus flori la statuia poetului Mihai Eminescu din zona centrală a orașului Cernăuți. Ceremonia de depuneri de flori a avut loc după întâlnirea trilaterală a miniștrilor de Externe din România, Ucraina și Republica Moldova.
De asemenea, au fost depuse flori și de către ambasadorul României la Kiev, Victor Micula, ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Valeriu Chiveri, precum și de consulul general al României la Cernăuți, Irina Stănculescu, și secretarul de stat în Ministerul de Externe Ana Cristina Tinca.
