PSD a anunțat că rămâne la guvernare, dar va participa la ședințele coaliției doar dacă se adoptă un „pachet pentru eliminarea privilegiilor”, a declarat liderul interimar al partidului, Sorin Grindeanu, la finalul unei reuniuni a biroului politic național. Printre aceste privilegii, Grindeanu a enumerat eliminarea pensiilor speciale, reducerea de agenții, reducerea numărului de membri în consiliile de administrație și a indemnizației acestora.
De asemenea, Grindeanu a precizat că PSD solicită „întâlniri cu ministerul de Finanțe pentru a vedea o execuție la zi a bugetului de stat”, pentru a discuta despre rectificarea bugetară și continuarea investițiilor și o serie de „măsuri care ar trebui regândite pe zona de Educație”. După rezolvarea acestor aspecte PSD crede că ar trebui să se treacă la „etapa trei – pachetul privind măsurile pe sănătate, administrație, măsuri fiscale”.
Biroul permanent al PSD s-a reunit azi pentru a discuta situația creată în coaliție, pe motiv că USR s-a opus organizării de funeralii de stat pentru Ion Iliescu, a anunțat, pe Facebook, Sorin Grindeanu, la sfârșitul săptămânii trecute.
