România va găzdui una dintre cele mai mari baze NATO

România va găzdui una dintre cele mai mari baze NATO
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Militari americani aparținând forțelor terestre americane din Divizia 101 Aeropurtată în acțiune în timpul unui exercițiu demonstrativ care a avut loc la baza aeriană NATO Mihail Kogălniceanu de lângă orașul Constanța, port la Marea Neagră, în România, 30 iulie 2022.

România are în plan construirea celei mai mari baze militare NATO din Europa, scrie Rador, citând publicația germană Frankfurter Rundschau.

10.000 de militari NATO vor fi cantonați în baza de la Mihail Kogălniceanu

Costurile proiectului se ridică la 2,5 miliarde euro şi este de aşteptat ca baza să poată găzdui peste 10.000 de soldaţi. Ţinând seama de mărimea suprafeței, de peste 3.000 de hectare, baza va avea dimensiunile unui orăşel. Potrivit lui Nicolae Creţu, comandorul bazei aeriene 57 în România, proiectul cuprinde săli de aşteptare, depozite de combustibil, muniţie, echipamente, material aeronautic, simulatoare, facilităţi de catering, locuri de cazare – tot ce este necesar pentru funcţionarea şi îndatoririle unei baze de asemenea mărime.

Baza din România poate înlocui, ca importanță, baza Ramstein din Germania

Frankfurter Rundschau scrie că există posibilitatea ca România să înlocuiască baza militară cea mai importantă din Germania. Până acum Ramstein constituie cea mai importantă bază a SUA în Europa, fiind un punct de plecare pentru misiuni ale SUA în Africa, Orientul Apropiat sau Europa de Est. Deocamdată nu este sigur că noua „bază aeriană” din România va constitui o concurenţă pentru Ramstein.

Protecţie împotriva Rusiei

Noua bază militară urmează să întărească în primul rând capacitatea de intervenţie şi siguranţă împotriva Rusiei. Proiectul reprezintă un pas important în contextul războiului din Ucraina şi cel al ameninţărilor tot mai mari ale Rusiei faţă de alte țări. De la izbucnirea războiului, Vladimir Putin a ameninţat în mod repetat statele baltice, dar și Polonia, România sau Republica Moldova.

Alte știri
Hamas a anunțat că nu mai eliberează ostatici

Hamas a anunțat că nu mai eliberează ostatici

Aripa militară a organizației teroriste a spus că nu va mai elibera ostatici „până la noi ordine” și acuză Israel de încălcarea acordului de încetare a focului.

Demisia președintelui Klaus Iohannis a ajuns la Parlament și CCR / UPDATE

Demisia președintelui Klaus Iohannis a ajuns la Parlament și CCR / UPDATE

Iohannis a anunțat astăzi că demisionează din funcție.

Incidente violente la protestul din Piața Victoriei

Incidente violente la protestul din Piața Victoriei

Jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au forțat gardurile.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Demisia președintelui Iohannis în presa internațională
Demisia președintelui Iohannis în presa internațională

Presa din întreaga lume titrează că șeful statului părăsește funcția la presiunea populiștilor

Veridica News
10 feb. 2025
Liderii coaliției de guvernare merg la Cotroceni pentru discuții cu președintele demisionar Iohannis
Liderii coaliției de guvernare merg la Cotroceni pentru discuții cu președintele demisionar Iohannis

Toți liderii locali ai PNL au fost convocați pentru o ședință, astăzi, la ora 18:00. / UPDATE

Veridica News
10 feb. 2025
Reacții la demisia președintelui Iohannis
Reacții la demisia președintelui Iohannis

Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României.

Veridica News
10 feb. 2025
A demisionat președintele Iohannis
A demisionat președintele Iohannis

Este pentru prima oară în istoria României când un președinte demisionează

Veridica News
10 feb. 2025
Militar român, decedat în Bosnia și Herțegovina
Militar român, decedat în Bosnia și Herțegovina

Acesta se afla în timpul liber și a suferit o accidentare gravă în timp ce practica înotul recreativ.

Veridica News
10 feb. 2025
Franţa este tot mai vocală în faţa ameninţărilor comerciale ale lui Donald Trump
Franţa este tot mai vocală în faţa ameninţărilor comerciale ale lui Donald Trump

Parisul dă asigurări că UE va răspunde cu aceeaşi monedă pentru a-şi apăra interesele.

Veridica News
10 feb. 2025