Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, va semna mâine, 11 ianuarie, alături de omologii turc și bulgar, Memorandumul de înțelegere privind constituirea Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea, în formatul trilateral Republica Turcia, România și Bulgaria, în cadrul unei ceremonii oficiale care se va desfășura la Istanbul, anunță un comunicat al MApN.
MCM Black Sea reprezintă o inițiativă a celor trei aliați riverani la Marea Neagră menită să faciliteze siguranța navigației prin combaterea amenințărilor reprezentate de minele marine.
Structura operațională a MCM Black Sea, cu o comandă rotativă la fiecare șase luni și două activări planificate în fiecare rotație, va asigura un nivel continuu de vigilență și pregătire, contribuind și la întărirea posturii aliate de descurajare și apărare a flancului estic.
Partenerii riverani ai NATO, precum și Grupurile Navale Permanente NATO și Aliații non-litorali, vor putea participa la activitățile MCM Black Sea în scopul dezvoltării cooperării în sprijinul securității Mării Negre și pentru a îmbunătăți interoperabilitatea.