România: numărul refugiaților ucraineni a trecut de șase milioane

România: numărul refugiaților ucraineni a trecut de șase milioane
© EPA-EFE/AMEL PAIN   |   Ucraineanca Olga face o fotografie cu fetele ei în parcarea unei zone de odihnă din România, 17 martie 2022.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că luni au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 102.855 persoane, dintre care 11.870 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022, cu două săptămâni înainte ca armata rusă să le invadeze țara, şi până luni, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 6.007.377 de cetăţeni ucraineni. Majoritatea și-au continuat drumul spre țări din vestul Europei, dar circa o sută de mii au ales să rămână aici, iar peste 6.500 și-au găsit un loc de muncă. Săptămâna trecută, guvernul român a aprobat alocarea a 110 milioane lei (echivalentul a circa 22 milioane de euro) pentru decontarea cheltuielilor din lunile mai şi iunie destinate cazării şi hranei refugiaţilor din Ucraina.

Timp citire: 1 min