
România marchează, astăzi, Ziua NATO. Această zi este celebrată în prima duminică a lunii aprilie, începând cu anul 2005, în baza Legii 390/2004. Pentru stabilirea datei dedicate acestei zile, s-a ținut cont de momentul aderării României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, respectiv data de 29 martie 2004, precum și de ziua arborării drapelului României la sediul organizației NATO, la Bruxelles, anume data de 2 aprilie 2004.
Eveniment de referință pentru societatea românească, din perspectiva statutului României de aliat NATO și a semnificațiilor asociate acestui moment, Ziua NATO reprezintă o sărbătoare publică dedicată democrației și spiritului european și euro-atlantic. Aceasta este marcată printr-o serie de manifestări organizate în toate localitățile unde sunt unități militare, în țările în care România are acreditați atașați ai apărării și în bazele militare din teatrele de operații unde sunt dislocați militari români. Statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei, comandamentele, marile unități și unitățile militare de pe întreg teritoriul țării organizează, cu acest prilej, ceremonii militare, Ziua Porților Deschise, activități cultural-artistice și sportive, simpozioane și expoziții.
Pe 29 martie s-au împlinit 21 de ani de la aderarea României la NATO, prin depunerea la Washington a instrumentelor de aderare. Pe 29 martie 2004, președintele George W. Bush îi felicita pe peluza Casei Albe pe liderii celor șapte națiuni care au aderat în acea zi la NATO - România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. În discursul ținut în fața premierilor celor șapte state, George Bush jr. reafirma categoric misiunea centrală a NATO, aceea de a-și apăra membrii împotriva oricărei agresiuni. NATO reunește în prezent 32 de state membre.