
Astăzi se împlinesc douăzeci de ani de când România a devenit membră NATO, prin depunerea la Washington a instrumentelor de aderare. Pe 29 martie 2004, președintele George W. Bush îi felicita pe peluza Casei Albe pe liderii celor șapte națiuni care au aderat în acea zi la NATO - România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. În discursul ținut în fața premierilor celor șapte state, George Bush jr. reafirma categoric misiunea centrală a NATO, aceea de a-și apăra membrii împotriva oricărei agresiuni.
Manifestări dedicate aniversării, pe tot parcursul anului
Mai multe instituții publice marchează momentul aderării României la NATO. Ministerul de Externe și cel al Apărării au lansat deja campania „Born in NATO”, dedicată celor născuți după 2004, care își propune să promoveze rolul și valorile Alianței Nord-Atlantice în rândul tinerilor. O serie de evenimente vor avea loc pe tot parcursul acestui an.