
În România, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret au anunţat, miercuri, că greva profesorilor, declanșată pe 22 mai, va continua. Liderii sindicali spun că, în urma consultării cu organizaţiile afiliate, au decis să nu semneze niciun acord cu guvernanții PSD-PNL-UDMR, chiar dacă acesta ar fi garantat de preşedintele Klaus Iohannis. Am mai semnat acorduri care nu au fost respectate – acuză sindicaliștii. Peste 20.000 de salariați din sistemul de învăţământ au protestat, marţi, la București, în fața sediilor Guvernului și Președinției. După întâlnirea lui Iohannis cu șefii greviștilor, Administraţia Prezidenţială a anunţat că acesta urma să gireze un acord politic semnat de toate partidele aflate la guvernare, care va conţine o nouă grilă salarială pentru profesori şi termene clare de aplicare. Înainte de a intra în politică, Iohannis a fost el însuși profesor de fizică, în județul Sibiu (centru). Potrivit Constituției, președintele României are rol de moderator în societate și, susține media, e obligat să intervină în acest moment de criză acută, când o întreagă generație de absolvenți de liceu nu știe, din cauza grevei, dacă-și va putea susține la timp examenul de Bacalaureat.