România a cerut oficial Ucrainei păstrarea şcolilor cu predare în limba română, sublinind necesitatea unei astfel de decizii, precum și evitarea măsurilor care ar putea afecta educația minorității române. Subiectul a fost abordat în cadrul consultărilor politice dintre secretarul român de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, şi adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mișcenko. Potrivit unui comunicat al MAE, partea română a reiterat importanța unei consultări regulate, transparente și substanțiale a reprezentanților minorității române, inclusiv în perspectiva modificărilor legislative aflate în discuție, în acest moment, în parlamentul de la Kiev.
România îşi reafirmă sprijinul pentru Ucraina
În cadrul consultărilor, România şi-a reafirmat sprijinul pentru Ucraina și importanța continuării cooperării în domeniul securității regionale. „Partea română a reafirmat sprijinul ferm și multidimensional al României pentru Ucraina și a subliniat importanța continuării eforturilor comune pentru consolidarea rezilienței și securității în regiune, inclusiv în fața amenințărilor convenționale și hibride ruse. A fost evidențiată în acest context relevanța cooperării în domeniul securității cibernetice și al combaterii amenințărilor hibride”, a transmis MAE.
Discuțiile au reconfirmat disponibilitatea celor două țări de a continua dialogul politic și cooperarea în domeniile de interes comun, în spiritul Parteneriatului Strategic. În acest sens, astăzi la Cluj-Napoca, va fi inaugurat noul sediu al consulatului onorific al Ucrainei.
În domeniul conectivității, au fost salutate progresele recente, inclusiv deschiderea noului punct de trecere a frontierei și a podului peste Tisa de la Sighetu Marmației, şi a fost subliniată necesitatea continuării proiectelor de infrastructură, transport și energie dintre România, Republica Moldova și Ucraina.
