
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în august pentru a cincea lună la rând, faţă de maximul istoric atins în luna martie, potrivit anunțului făcut azi de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Indicele, care urmărește cele mai comercializate mărfuri alimentare la nivel global, a avut luna trecută o medie de 138 de puncte, față de valoarea revizuită de 140,7 atinsă în iulie și de recordul de 159,7, atins în martie, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Cu toată această descreștere, nivelul din august a fost cu 7,9% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut.
Indicele FAO al prețurilor la cereale a scăzut cu 1,4% odată cu redeschiderea porturilor ucrainene de la Marea Neagră și reluarea exporturilor de cereale și datorită perspectivelor favorabile pentru recolta de grâu din America de Nord și Rusia. Și prețurile la uleiuri vegetale, zahăr, lactate și carne au scăzut, reflectând parțial aprovizionarea îmbunătățită. Pentru porumb, însă, indicele a crescut cu 1,5%, pentru că vremea secetoasă a redus perspectivele de producție din Europa și Statele Unite.
În estimările pentru acest an privind cererea și oferta, FAO și-a redus prognoza pentru producția mondială de cereale la 2,774 miliarde de tone, de la o proiecția din iulie de 2,792. Scăderea cu 1,4% este cauzată mai ales de problemele recoltelor de porumb. În ascelași timp, spune FAO, consumul mondial de cereale în 2022/23 va depăși, cel mai probabil, producția ceea ce va duce la diminuarea stocurilor globale cu 2,1%.