
Sprijinul NATO pentru Ucraina este indestructibil, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu îşi va atinge obiectivele în ţara pe care Rusia a invadat-o pe 24 februarie – susține prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez. Războiul din Ucraina și cererile Finlandei și Suediei de a se alătura Alianței vor domina summitul NATO pe care îl va găzdui Madridul în perioada 28-30 iunie. „Sprijinirea Ucrainei cu hotărâre este singura cale de a garanta că Europa şi lumea pe care am construit-o au un viitor sigur” – a spus Sanchez, luni, cu ocazia unui eveniment de marcare a 40 de ani de când Spania face parte din Alianţa Nord-Atlantică.
Prezent la eveniment, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și-a exprimat tristețea că „explozia rece a conflictului” va umbri acest summit istoric. Stoltenberg a reafirmat că NATO este „gata să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat de orice amenințare, indiferent din ce parte ar veni ea” și a oferit sprijin estențial pentru Ucraina, pentru a-și susține „dreptul la autoapărare, consacrat în Carta ONU”. „La summit-ul de la Madrid, vom trasa calea de urmat pentru următorul deceniu, ne vom reseta apărarea pentru o lume mai plină de pericole” – a mai spus șeful NATO.