RĂZBOI ÎN UCRAINA: Scădere a fluxului de refugiați în România

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Scădere a fluxului de refugiați în România
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Dansatoarea de balet ucraineană refugiată Bogdana Alekseeva, 21 de ani, se pregătește pentru o sesiune de repetiții la sala de antrenament a Operei Naționale București, în București, România, 15 martie 2022.

Pe 5 iunie 2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 94.534 de persoane, dintre care 6.960 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 17,4% faţă de ziua precedentă) – relevă un comunicat de luni al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.526 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 19,8%), iar pe la cea cu Republica Moldova - 922 (scădere cu 14,3%). De la invadarea țării lor de către trupele ruse, pe 24 februarie, la nivel naţional, au intrat în România 1.129.716 cetăţeni ucraineni. Guvernul de la Bucureşti a discutat, săptămâna trecută, în primă lectură, un plan naţional de măsuri de protecţie şi incluziune destinat persoanelor strămutate din Ucraina beneficiare de protecţie temporară. Surse guvernamentale afirmă că aproape 90.000 de cetăţeni ucraineni au ales să rămână în România, iar aproximativ 40.000 sunt copii. Planul prevede accesul acestora la învăţământ, precum şi facilitarea accesului la piaţa muncii pentru adulţi.

Timp citire: 1 min