RĂZBOI ÎN UCRAINA: Ruşii acuză Statele Unite că sunt implicate direct în acţiunile militare contra lor

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Ruşii acuză Statele Unite că sunt implicate direct în acţiunile militare contra lor
© EPA-EFE/MAXIM SHIPENKOV   |   Președintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, înainte de parada militară de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova, Rusia, 09 mai 2021.

Preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a acuzat, sâmbătă, Washingtonul de coordonarea operațiunilor militare ale Ucrainei invadată de trupele Moscovei, despre care a spus că echivalează cu o implicare directă a Statelor Unite în acțiunile împotriva Rusiei. „Washingtonul coordonează și dezvoltă, în esență, operațiuni militare, participând, astfel, direct la acțiunile împotriva țării noastre” - a scris Volodin pe contul său de Telegram, citat de agenţiile internaţionale de presă. Susținător vocal al ceea ce Moscova numește operațiunea sa militară specială în Ucraina, Volodin pretinde, la unison cu ceilalţi responsabili de la Moscova, că scopul acesteia este demilitarizarea şi aşa-zisa denazificare a Ucrainei.

Personaj-cheie în pregătirea invaziei

La începutul lunii aprilie, Volodin susţinea că masacrul din orașul ucrainean Bucea, unde, după retragerea trupelor ruse, au fost descoperiți sute de civili uciși, e o provocare a Occidentului, menită să discrediteze Moscova. El pretinde că nu există fapte, ci doar minciuni. În presupusa înscenare de la Bucea, Washingtonul și Bruxellesul ar fi asigurat scenariul și regia, iar Kievul distribuția – mai spune șeful Dumei. Membru al partidului prezidențial Rusia Unită, Volodin, amintesc analiștii, a fost un personaj-cheie în pregătirea, în plan politic, a invadării Ucrainei, pe 24 februarie. El a trecut prin Duma de Stat textul unei solicitări către preşedintele Vladimir Putin privind recunoaşterea aşa-ziselor republici Lugansk şi Doneţk, proclamate de rebelii pro-moscoviți în estul Ucrainei, cărora, imediat după aceea, Moscova a pretins că le oferă ajutor invadând țara vecină. Iniţiativa le-a aparţinut deputaţilor comunişti, formal în opoziţie faţă de Rusia Unită, care domină Duma, dar, remarcă media, foarte docili faţă de Kremlin.

Timp citire: 1 min