RĂZBOI ÎN UCRAINA: Rusia e considerată o „amenințare directă” la adresa securității țărilor membre NATO

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Rusia e considerată o „amenințare directă” la adresa securității țărilor membre NATO
© EPA-EFE/Kiko Huesca   |   Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, susţine o conferință de presă, la Madrid, Spania, 28 iunie 2022.

Rusia reprezintă o „amenințare directă” la adresa securității țărilor membre NATO - a declarat, miercuri, la Madrid, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. El a adăugat că summitul aliat din capitala spaniolă este unul „istoric”, fiindcă NATO se confruntă cu „cea mai gravă criză de securitate de la cel de-al Doilea Război Mondial”. Statele membre au decis, deja, să-și întărească grupurile de luptă prezente pe flancul estic al Alianței, iar  forța de reacție aliată va creşte de la  40.000 la peste 300.000 de militari. „Aceasta este cea mai semnificativă revizuire a apărării noastre colective de la Războiul Rece” încoace – a subliniat secretarul general. Noul  „concept strategic” al NATO, care trebuie adoptat la Madrid, va menționa în premieră și „provocările” reprezentate de China comunistă „pentru valorile noastre, interesele noastre și securitatea noastră” - a mai spus el. Potrivit lui Stoltenberg, Beijingul „nu este un adversar, dar trebuie să luăm în considerare consecințele pentru securitatea noastră atunci când vedem că investește masiv în echipamente militare noi”. Ca un semn al acestei preocupări, NATO i-a invitat, pentru prima oară, pe liderii japonezi și sud-coreeni să participe la summitul său.

Timp citire: 1 min