
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a spus, vineri, omologului său american, Joe Biden, că războiul din Ucraina trebuie să se încheie cât mai curând posibil. Într-o conversaţie video cu liderul de la Casa Albă, Xi a apreciat că toate părţile trebuie să susțină negocierile dintre Rusia și Ucraina. El mai crede că Statele Unite și China sunt responsabile pentru pacea mondială. Presa internațională specula că Biden urma să-i ceară lui Xi să nu cauționeze politica agresivă a președintelui rus, Vladimir Putin, a cărui armată a invadat Ucraina pe 24 februarie.
Discuția lor a avut loc după ce China a părut să nege informațiile potrivit cărora Rusia i-ar fi solicitat ajutor economic și militar, pentru a rezista sancțiunilor occidentale și a putea continua războiul din Ucraina. Fără să infirme explicit informațiile, un purtător de cuvânt al diplomației de la Beijing, Zhao Lijian, s-a mulțumit să acuze Statele Unite că propagă minciuni despre China. În ajun, cotidianul american New York Times afirmase că rușii le-au cerut chinezilor echipamente militare și un ajutor economic.
Regimul comunist chinez s-a ferit să condamne politica lui Putin și nu i-a cerut să-și retragă trupele din Ucraina. Putin fusese, la începutul lunii trecute, la Beijing, unde a asistat la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă și a încheiat cu omologul său chinez un așa-numit parteneriat nelimitat, despre care analiștii spun că e îndreptat contra Occidentului.