
Peste 6.400 de cetăţeni ucraineni sunt integraţi pe piaţa muncii din România vecină - a afirmat, miercuri, ministrul social-democrat al Muncii şi Protecţiei Sociale în guvernul de coaliție de la București, Marius Budăi. El a adăugat că 4.282 sunt contracte care prevăd ca dată de începere a activităţii o zi ulterioară declanșării invaziei trupelor ruse în Ucraina, pe 24 februarie. Din totalul contractelor încheiate după declanşarea războiului, 1.155 sunt înregistrate în industria prelucrătoare, 616 în construcţii, 495 în hoteluri şi restaurante, în comerţ cu ridicata şi amănuntul sau reparaţii autovehicule şi motociclete, iar 345 în domeniul activităţilor de servicii administrative sau activităţilor de servicii suport. Potrivit ministrului Budăi, cei mai mulţi dintre ucraineni, 1.297, şi-au găsit un loc de muncă în Bucureşti, 435 în judeţul Bistriţa- Năsăud, 269 în Timiş, 235 în Arad, 216 în Maramureş, 161 Bihor şi 150 în Argeş. Aproape două milioane de ucraineni au intrat în România după ce a început războiul, iar majoritatea au preferat să-și continue drumul spre țări din vestul Europei.