
Ucraina va putea primi avioane americane de luptă, F-16, dar mai întâi trebuie echipate aerodromurile, susține ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov. El a spus că Ucraina a avut deja consultări relevante pe acestă temă cu specialiștii tehnici și ingineri. "Potrivit acestora, ceva poate fi modernizat la aerodromuri. Prin urmare, cred că vom putea primi avioane din această clasă", a declarat ministrul. Reznikov a subliniat că principalul lucru este începutul antrenamentului militar, pentru ca piloții ucraineni și restul personalului să fie pregătiți, astfel încât în momentul în care se vor lua deciziile politice să nu mai fie timp de pierdut. NATO discută despre antrenarea piloților ucraineni pe avioane de luptă occidentale, iar Congresul american are în vedere un plan de 100 de miliarde de dolari pentru finanțarea antrenamentelor pe modele F-15 și F-16.