RĂZBOI ÎN UCRAINA: Furia crește în Rusia, după carnagiul de la Makiivka

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Furia crește în Rusia, după carnagiul de la Makiivka
© EPA/SALVATORE DI NOLFI   |   Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Grigori Karasin, în timpul unei conferinţe de presă la sediul european al Naţiunilor Unite la Geneva, Elveţia, 08 iunie 2010.

Bloggeri naţionalişti şi câțiva parlamentari ruşi au cerut pedepsirea comandanților reponsabili pentru carnagiul de la Makiivka, din estul ocupat al Ucrainei, unde numeroși militari din trupele de invazie au fost uciși de rachete trase de ucraineni asupra unei cazărmi improvizate în sediul unei școli profesionale. Ministerul Apărării de la Moscova a recunoscut 63 de victime, dar criticii spun că numărul morților e de ordinul sutelor. Bloggerii militari afirmă că amploarea carnagiului a fost amplificată de explozia unui depozit de muniție aflat chiar lângă imobilul în care erau cazați militarii, proaspăt încorporați după decretarea, în septembrie, a mobilizării parțiale a rezerviștilor. „Ceea ce s-a întâmplat în Makiivka este oribil” - a scris, potrivit agențiilor internaționale de știri, bloggerul care-și zice Arhanghelul Spetznaz Z, cu peste 700.000 de urmăritori în aplicația de mesagerie Telegram. Chiar și un prost, crede el,  putea înțelege că, odată lovit, fie și cu tiruri de artilerie, depozitul va exploda și vor fi mulți morți și răniți. Senatorul Grigori Karasin, fost ministru adjunct de Externe, a cerut răzbunare contra Ucrainei și a ceea ce a numit susținătorii acesteia din NATO, precum și „o exigentă analiză internă". Și fostul președinte al camerei superioare a parlamentului rus, Serghei Mironov, vrea sancțiuni penale pentru oficialii care au „permis concentrarea personalului militar într-o clădire neprotejată” și pentru „autoritățile care nu au asigurat nivelul corespunzător de securitate”.

Timp citire: 1 min