Fostul cancelar german Gerhard Schröder, cotat drept un apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin, face, în țara lui natală, obiectul unei plângeri penale pentru crime contra umanității. Potrivit agențiilor internaționale de presă, aceasta ar fi fost adresată parchetului din Hanovra (nord) și vizează conexiunile lui Schröder cu liderul de la Kremlin, care, acum două săptămâni, a ordonat invadarea Ucrainei vecine. Cu nici trei săptămâni înainte, Schröder figura pe lista candidaților la consiliul de administrație al gigantului energetic rusesc Gazprom. Lista ar fi urmat să fie confirmată în iunie, de adunarea generală a acționarilor, dar analiștii înclinau să creadă că era vorba despre o simplă formalitate, care nu va lăsa loc surprizelor. Azi în vîrstă de 77 de ani, Schröder era, deja, președintele consiliului de administrație al celui mai mare grup petrolier rusesc, Rosneft, și al comitetului de acționari ai gazoductului Nord Stream 2, construit de Gazprom ca să lege Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.
Învestit cancelar în 1998 și plecat de la putere în 2005, când a pierdut alegerile în față creștin-democratei Angela Merkel, Schröder s-a lansat imediat în afaceri foarte profitabile cu rușii. Încă de pe vremea când conducea guvernul de la Berlin, a fost acuzat că, prin politicile sale, agravează dependența Europei de hidrocarburile rusești, iar un politolog britanic l-a numit cel mai iresponsabil cancelar german de după Adolf Hitler. Noul cancelar de la Berlin, Olaf Scholz, căruia Schröder i-a fost șef de partid, s-a văzut nevoit să declare public că nu se va lăsa influențat de acesta și că nu-i va cere sfaturi. Deputata liberală germană Marie-Agnes Strack-Zimmermann, al cărei partid guvernează alături de social-democrați și ecologiști, a solicitat ca lui Schröder să-i fie retrase privilegiile de care beneficiază ca fost cancelar și l-a acuzat că își sabotează țara pe care ar fi trebuit s-o servească și că se lasă plătit gras de un autocrat.