
Emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, a salutat „cooperarea” cu Rusia pentru pregătirea Cupei Mondiale de fotbal, care se deschide, duminică, în această țară din Golf. În timpul unei convorbiri telefonice cu președintele rus, Vladimir Putin, acesta a felicitat Qatarul pentru organizarea Cupei Mondiale, potrivit unui comunicat de presă al biroului emirului, citat de agențiile internaționale de știri. Rusia, care a găzduit competiția acum patru ani, a fost exclusă de la Cupa Mondială FIFA 2022, după ce, pe 24 februarie, trupele sale au invadat Ucraina. Rușii au participat la un exercițiu internațional de securitate înaintea evenimentului sportiv din Qatar, dar diplomații spun că, în general, Moscova a rămas în afara pregătirilor pentru noua Cupă Mondială. Qatarul, un aliat apropiat al Statelor Unite și gazda celei mai mari baze militare americane din Orientul Mijlociu, și-a întărit legăturile cu Moscova în ultimii ani. Președintele Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Gianni Infantino, a cerut, marți, o încetare de o lună a focului în Ucraina, pe durata Cupei Mondiale. El a lăudat rolul unificator al fotbalului. „Nu suntem atât de naivi încât să credem că fotbalul poate rezolva problemele lumii” - a recunoscut Infantino. Dar, adaugă el, Cupa Mondială, cu o audiență estimată la cinci miliarde de spectatori, oferă „o oportunitate (…) pentru a pune capăt tuturor conflictelor”. Ediția din Qatar este prima din istorie programată într-o țară arabă și în sezonul toamnă-iarnă, între 20 noiembrie și 18 decembrie.