Materialul nuclear din Siria a fost descoperit și colectat de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), a confirmat ministrul sirian de externe, Asaad Hassan al-Shaibani și directorul AIEA. De la înlăturarea fostului președinte Bashar al-Assad, la sfârșitul anului 2024, noile autorități siriene s-au angajat să colaboreze cu organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite pentru a aborda moștenirea activităților nucleare din timpul deceniilor de guvernare a familiei Assad. Rafel Grossi, șeful AIEA, a declarat că agenția a accesat locul unde se afla materialul nuclear după ce guvernul sirian a notificat-o. Siria nu este cunoscută pentru deținerea unor stocuri operaționale de materiale nucleare pentru un program de înarmare, dar Israelul a bombardat un presupus reactor nuclear sirian în 2007, în provincia estică a țării.
